Startupul chinez DeepSeek susţine că are un raport teoretic cost-profit de 545% pe zi. Veniturile reale sunt semnificativ mai mici

DeepSeek Credit line: James Veysey / Shutterstock Editorial / Profimedia

Startupul chinez de inteligenţă artificială DeepSeek a dezvăluit sâmbătă unele date despre costuri şi venituri legate de modelele sale V3 şi R1, susţinând un raport teoretic cost-profit de până la 545% pe zi. Compania a precizat, însă, că veniturile reale sunt semnificativ mai mici, transmite agenția Reuters, citată News.ro.

Este pentru prima dată când compania din Hangzhou oferă informaţii despre marjele sale de profit din sarcinile de ”inferenţă”, etapa ulterioară antrenării, în care modelele de AI deja pregătite efectuează previziuni sau îndeplinesc sarcini, cum ar fi interacţiunile prin chatbot.

Această dezvăluire ar putea amplifica îngrijorările pe pieţele de acţiuni AI din afara Chinei, care au suferit pierderi în ianuarie, după ce chatbot-urile bazate pe modelele DeepSeek R1 şi V3 au cunoscut un succes rapid la nivel global.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Vânzările masive de acţiuni au fost parţial determinate de afirmaţiile DeepSeek că a cheltuit mai puţin de 6 milioane de dolari pe cipuri pentru antrenarea modelului, mult sub costurile raportate de rivalii americani, precum OpenAI.

Cipurile utilizate de DeepSeek, Nvidia H800, sunt, de asemenea, mult mai puţin performante decât cele la care au acces companiile americane de AI, punând sub semnul întrebării strategiile acestora de a investi miliarde de dolari în cipuri avansate.

Într-o postare pe GitHub publicată sâmbătă, DeepSeek a detaliat calculele sale: presupunând că închirierea unui cip H800 costă 2 dolari pe oră, costul total zilnic al inferenţei pentru modelele V3 şi R1 ar fi de 87.072 de dolari. În schimb, venitul zilnic teoretic generat de aceste modele s-ar ridica la 562.027 de dolari, rezultând un raport cost-profit de 545%.

Pe parcursul unui an, acest lucru ar echivala cu peste 200 de milioane de dolari în venituri. Totuşi, compania a subliniat că ”veniturile reale sunt considerabil mai mici” din mai multe motive: costul utilizării modelului V3 este mai mic decât cel al modelului R1, doar anumite servicii sunt monetizate, iar accesul prin web şi aplicaţii rămâne gratuit, iar dezvoltatorii plătesc mai puţin în afara orelor de vârf.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.