Cum reapar discuțiile despre gazele naturale ruseşti pe fondul incertitudinilor legate de Trump (Reuters)

La mai bine de trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, securitatea energetică a Europei rămâne fragilă. Gazul natural lichefiat (LNG) din SUA a compensat o mare parte din pierderea importurilor din Rusia în perioada crizei energetice din 2022-2023, dar schimbările politice din SUA, sub preşedintele Donald Trump, au produs îngrijorări cu privire la o posibilă nouă vulnerabilitate: dependenţa de energia americană, relatează Reuters, transmite News.ro.

Pe acest fundal, unii lideri ai marilor companii energetice din UE au început să susţină public ceea ce părea de neconceput acum un an: revenirea parţială la importurile de gaz rusesc, inclusiv de la gigantul de stat Gazprom. Aceasta ar însemna o schimbare majoră de politică, după ce Uniunea Europeană s-a angajat în 2022 să elimine complet importurile de energie din Rusia până în 2027.

Lipsa de opţiuni şi apeluri la pragmatism

Opţiunile Europei sunt limitate: discuţiile cu Qatarul pentru importuri suplimentare de LNG au stagnat, iar ritmul instalării surselor regenerabile nu este suficient de rapid pentru a compensa cererea.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

”Dacă se ajunge la o pace rezonabilă în Ucraina, am putea reveni la un flux de 60-70 miliarde metri cubi pe an din Rusia, inclusiv LNG”, a declarat Didier Holleaux, vicepreşedinte executiv al companiei franceze Engie, fost mare cumpărător de gaz rusesc.

Patrick Pouyanné, directorul general al TotalEnergies, a avertizat Europa să nu devină prea dependentă de gazele americane: ”Trebuie diversificare, pe mai multe rute. Nu putem depinde de una sau două surse.” Total exportă LNG din SUA şi comercializează şi LNG rusesc de la compania privată Novatek.

Germania sub presiune – industria cere gaze ieftine

Spre deosebire de Franţa, care are o producţie ridicată de energie nucleară, Germania a fost profund dependentă de gazele ruseşti pentru susţinerea industriei. În Leuna, unul dintre cele mai mari parcuri chimice din ţară, managerii spun că reintroducerea gazelor ruseşti este urgentă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Suntem într-o criză gravă şi nu putem aştepta”, a declarat Christof Guenther, directorul general al InfraLeuna. El susţine că industria chimică germană a făcut concedieri timp de cinci trimestre consecutive, un fenomen fără precedent.

”Redeschiderea conductelor ar reduce preţurile mai eficient decât orice program de subvenţii actual”, a spus Guenther.

Aproape o treime dintre alegătorii germani au sprijinit partide pro-Rusia la alegerile din februarie, iar în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară un sondaj Forsa arată că 49% dintre cetăţeni doresc revenirea la importurile de gaze ruseşti.

Factorul Trump şi temerile privind gazele americane

SUA au furnizat anul trecut 16,7% din gazele importate de UE, fiind devansate de Norvegia (33,6%) şi Rusia (18,8%). Deşi partea Rusiei este în scădere, ea continuă să exporte LNG prin Novatek, iar Trump intenţionează să folosească energia ca monedă de schimb în negocierile comerciale.

”Este tot mai greu să considerăm LNG-ul american un produs neutru: la un moment dat poate deveni un instrument geopolitic”, a spus Tatiana Mitrova, expertă în energie la Columbia University. Analiştii avertizează că, în cazul unui conflict comercial extins sau al creşterii cererii interne în SUA, Washingtonul ar putea reduce exporturile.

Litigii şi arbitraj între Gazprom şi companiile europene

Mai multe firme europene au acţionat Gazprom în instanţă pentru neîndeplinirea contractelor. Uniper din Germania şi OMV din Austria au primit despăgubiri de 14 miliarde, respectiv 230 milioane euro. Engie şi alte companii nu au făcut publice sumele solicitate. Holleaux, de la Engie, a sugerat că o posibilă cale de reluare a relaţiilor contractuale ar fi ca Rusia să livreze gaze prin Ucraina pentru a-şi achita obligaţiile din arbitraj.

Perspective incerte

Comisia Europeană a stabilit în 2022 o ţintă neobligatorie de eliminare a gazelor ruseşti până în 2027, dar a amânat deja de două ori publicarea unui plan concret.

Maxim Timcenko, directorul DTEK din Ucraina, companie privată de gaze, şi-a exprimat îngrijorarea: ”Este greu să comentez, fiind ucrainean, dar sper ca politicienii europeni să fi învăţat lecţiile din trecut.”

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.