Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și-a revizuit, miercuri, în mod dramatic estimările privind evoluția comerțului mondial în 2025, de la o creștere solidă până la o contracție, avertizând că noile tarife americane și efectele secundare ar putea duce la cea mai gravă prăbușire de după pandemie, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
În prezent, OMC se așteaptă ca schimburile mondiale de bunuri să înregistreze o scădere de 0,2% în acest an, o schimbare radicală față de avansul de 3% prognozat în luna octombrie a anului trecut. Organizația subliniază că noua sa estimare se bazează pe măsurile care erau în vigoare la începutul săptămânii.
Președintele SUA, Donald Trump, a introdus tarife vamale suplimentare la importurile de oțel, aluminiu și autoturisme, precum și tarife globale mai extinse, după care a anunțat o suspendare surprinzătoare a tarifelor care urmau să se aplice mai multor țări. În schimb, războiul comercial cu China a fost intensificat, astfel că acum fiecare din cele două mari economii ale lumii aplică pentru produsele importante din cealaltă țară tarife vamale de peste 100%.
Potrivit OMC, dacă Trump reintroduce tarifele la nivelul maxim anunțat anterior, acest lucru ar reduce comerțul mondial cu bunuri cu 0,6 puncte procentuale, iar o nouă reducere de 0,8 puncte procentuale ar apărea din cauza efectelor secundare.
În astfel de situații, comerțul mondial ar înregistra în acest an un declin de 1,5%, cel mai grav declin de după 2020.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Impactul tarifelor comerciale asupra comerțului mondial
„Natura fără precedent a recentelor modificări în politica comercială impune ca previziunile să fie interpretate cu o prudență mai mare decât de obicei”, precizează OMC, care se așteaptă însă la o revenire modestă de 2,5% a comerțului mondial în 2026.
Anterior, și UNCTAD, organism al Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, și-a revizuit estimările privind ritmul de creștere al economiei mondiale în acest an, până la 2,3%, după un avans de 2,8% în 2024, în condițiile în care tensiunile comerciale și incertitudinea favorizează o tendință de recesiune.
OMC a subliniat că perturbările apărute în schimburile comerciale dintre SUA și China sunt așteptate să conducă la o creștere a exporturilor chineze de bunuri spre toate regiunile, cu excepția Americii de Nord, cuprinsă între 4% și 9%. La rândul lor, alte țări au oportunitatea de a ocupa locul liber apărut în SUA, în sectoare precum textile, articole de îmbrăcăminte și echipamente electrice.
Deși nu este vizat de tarife, comerțul cu servicii ar urma să fie și el afectat, a precizat OMC, prin reducerea cererii pentru servicii care au legătură cu comerțul cu bunuri, cum sunt transporturile și logistica. De asemenea, incertitudinea generală ar putea afecta cheltuielile pentru călătorii și servicii care au legătură cu investițiile.
Potrivit estimărilor OMC, comerțul cu servicii comerciale ar urma să crească cu 4% în 2025 și cu 4,1% în 2026, cu mult sub precedentele estimări, care mizau pe un avans de 5,1%, respectiv 4,8%.
Această prognozată diminuare vine după un an 2024 puternic, în care volumul schimburilor de mărfuri a crescut cu 2,9%, iar comerțul cu servicii a înregistrat un avans de 6,8%.