Autostrada Pașcani – Suceava: CNAIR poate semna contractul cu UMB pentru Lotul 1

Autostrada Moldovei Pașcani Suceava

Compania de Drumuri (CNAIR) poate semna cu constructorul băcăuan UMB contractul pentru construcția lotului 1 al Autostrăzii Pașcani – Suceava, un lot cu o lungime de 33 km și cu o valoare estimată de 3,06 miliarde de lei. Nu au fost depuse contestații. Pentru lotul 2, tot UMB a fost semnat câștigător, dar nu este încă cert dacă pentru acest segment au fost depuse contestații. Întreaga Autostradă Pașcani – Suceava, secțiune a A7 (Autostrada Moldovei), va avea 62 km.

„Spedition UMB este câștigătorul contractului pentru construcția lotului 1 al autostrăzii Pașcani – Suceava (secțiune a A7)! După semnarea contractului constructorul român va avea la dispoziție 3,06 miliarde de lei (fără TVA) și 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru construcția acestui lot în lungime de 33 km”, spunea anterior directorul CNAIR Cristian Pistol.

Pe traseu vor fi construite inclusiv:
– Un viaduct pe peste DJ208 și CF517 (1.049,80 m),
– Un viaduct peste râul Ruja (604,60 m),
– Un pasaj peste pârâul Pulpa, DJ208S și CF500 (868 m).
– Patru parcări de scurta durată,
– Un Spațiu de Servicii.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Toate parcările și spațiile de servicii vor fi dotate, fiecare, cu infrastructura necesară amplasării unui număr de minim 8 stații de încărcare pentru autoturismele electrice.

Contractul mai prevede construirea a 3 noduri rutiere:

– Nodul Tătăruși – Heci, la intersecția cu DJ 208F (Fântâna Mare – Heci – Lespezi)
– Nodul Dolhasca, la conexiunea cu DJ 208I (Siliștea Nouă – Budeni),
– Nodul Roșcani.

Lotul 1 al autostrăzii Pașcani – Suceava va începe de la Nodul Rutier Pașcani (care aparține tronsonului anterior al A7) și se va termina în nodul rutier Roșcani.

Contractul, finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, urmează să fie semnat.

La începutul lunii, UMB a fost desemnat câștigător și pentru construcția lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava, un lot cu o lungime de 28,97 km.

Antreprenorul român (Spedition UMB) are la dispoziție 2,86 miliarde lei (fără TVA) și 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru construcția acestui nou lot de autostradă.

Pe traseu ei vor fi construite inclusiv 44 de structuri dintre care două cu o complexitate tehnică ridicată:
– un pod peste Râul Siret și DJ208C, în lungime de 845,10 m,
– un pasaj peste CF511, în lungime de 625,10 m.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acest nou lot de autostradă va fi construit între Nodul Rutier Roșcani și estul municipiului Suceava, unde se va conecta cu tronsonul Suceava – Siret.

În zona acestei conexiuni va fi construit și un nod rutier care va permite acesul la Aeroportul Internațional Suceava și DN29, printr-un drum de legătură.

Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, mai prevede construirea a două parcări de scurtă durată și două spații de servicii.

Fiecare spațiu de servicii și fiecare parcare de scurtă durată vor fi prevăzute cu infrastructura necesară amplasării a minimum 8 stații de încărcare pentru autoturismele electrice.

Pe traseu urmează sa fie construite și 3 noduri rutiere:
– Nodul Roșcani, care va asigura atât ieșirea de pe autostradă cât și intrarea pe aceasta,
– Nodul rutier Dumbrăveni, la intersecția cu DJ 208B (Verești – Dumbrăveni),
– Nod rutier Aeroport Suceava.

Parte a A7 (Autostrada Moldovei), sectorul Pașcani – Suceava (62 de km) are o valoare estimată (construcție) de 7,79 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport. Autostrada va fi împărțită în două loturi, licitate independent:

– Lotul 1 (33 km): Nodul rutier Roșcani cu descărcare în DJ 208C;

– Lotul 2 (28, 97 km): Nodul Rutier care va asigura conexiunea cu Aeroportul Suceava și accesul în DN29. Pe traseu vor fi construite inclusiv:

– 23 de viaducte

– 37 de pasaje

– 12 poduri

– 8 parcări

– 2 Centre de Întreținere și Coordonare

– 5 noduri rutiere: Tătăruși – Heci (DJ208F), Dolhasca (DJ208I), Roșcani (DJ208C), Dumbrăveni (DJ208B), Aeroport Suceava (cu drum de acces în DN29”.

Traseul va începe din nord-vestul municipiului Pașcani (km 77+393 al Autostrăzii A7) și se va desfășura până în estul Municipiului Suceava, în proximitatea Aeroportului Internațional Suceava, unde se conectează cu viitorul tronson de drum de mare viteză (Suceava – Siret) care va face legătura și Punctul de trecere a frontierei Siret.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.