Automatizarea și digitalizarea sunt cei doi factori care vor fi determinanți pentru piața HoReCa în perioada următoare, crede Iulian Suciu, fondator Green Kitchen, un restaurant cu servire rapidă din Târgu Mureș. Antreprenorul ar vrea să își extindă afacerea și în alte orașe, dar spune că stabilitatea fiscală este esențială pentru a pune în aplicare un astfel de plan: “legile și taxele se schimbă de la o zi la alta”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Iulian Suciu a plecat în Irlanda în 2007, a început munca în diaspora cu un job în pizzerie și a ajuns bucătar-șef la Crowne Plaza Dublin. După 12 ani de trai în diaspora, s-a întors în România, la Târgu Mureș, unde a fondat un fel de fast-food, care nu e chiar fast-food: Iulian spune că Green Kitchen e un loc cu bucătărie transparentă, meniu din produse locale și de sezon, fără produse congelate și semi-preparate. De ceva vreme vreme, și-ar dori să se extindă și în alte orașe, dar spune că vremurile sunt nesigure pentru sectorul său de activitate.

Am povestit cu Iulian și despre piața HoReCa și perspectivele afacerii:

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Filmare: Cosmin Tudorescu/ Montaj: Denis Nistor

Firma Green Kitchen a încheiat anul trecut cu afaceri de 1,11 milioane de lei și profit de 151.011 de lei.

“Asta înseamnă 13% profit. Nu-i mult, dar e ok pentru noi, ca business de familie momentan. Dar clar asta e direcția aia [de dezvoltare, n.r.]. Nu vreau să ies la pensie făcând salate. Nu am venit în România să rămân într-un restaurant de familie. Am capacitate și potențial să fac mult mai mult de atât, doar consider că trebuie să aștept momentul potrivit”, spune Iulian.

Planul de viitor înseamnă extinderea “rețetei” – fie prin dezvoltare proprie, fie în regim de franciză. Ca destinație, prima opțiune e Clujul, dar Iulian e precaut atunci când vine vorba de momentul ales.

“Să vedem în ce direcție merg lucrurile, pentru că degeaba vin în Cluj și deschid o locație și costurile-s foarte mari – angajați, costurile cu angajați, adică toată logistica e foarte scumpă și degeaba facem lucrul doar ca să ne aflăm în treabă. Dacă e un moment oportun pentru noi să deschidem business-ul și e sustenabil și produce profit, clar nu avem niciun regret. Noi avem clienți care locuiesc în Cluj și vin acasă, în vacanță și ne spun: haideți, haideți, haideți, aveți foarte mari șanse! Eu tot timpul le zic: la timpul potrivit o să venim”, povestește Iulian.

Care sunt marile provocări în domeniul HoReCa?

“Stabilitatea țării. Noi nu putem face un plan de afaceri pe șase luni, pe 12 luni. Din moment ce legile și taxele se schimbă de la o zi la alta, nu poți să-ți calculezi un buget sau să faci o estimare. Sper din suflet să se termine și cu războiul și lumea să se așeze, să avem si un mediu politic în care să știm și noi, acolo: 4 ani de zile se merge într-o direcție bună și nu vor fi schimbări. Așa putem să ne băgăm într-un proiect mai mare, dar, cu toată nesiguranța asta, e foarte riscant. Am văzut lanțuri care au intrat în insolvență. Eu nu vreau să mă apuc să-mi fac credite sau să apelez la finanțatori și după aceea să nu dorm noaptea de gânduri despre cum să o scot la capăt”, spune Iulian.

Până la o a doua locație, antreprenorul spune că “vom tot șlefui, vom tot standardiza”. O direcție de urmat ține de digitalizare.

“Încercăm și noi să accesăm acuma, probabil pe partea de digitalizare un proiect încât să punem și noi niște chioșcuri digitale, să facem o aplicație pe telefon, pentru că asta e direcția, e greu să  găsești angajați, să îi ții și atunci încercăm să ne digitalizăm. “Automatizarea și digitalizarea sunt cei doi factori care vor rămâne în picioare în Horeca, cine nu va face lucrul acesta nu va rezista în piață”, consideră antreprenorul.

Acesta vorbește și despre provocările care țin de resurse umane în domeniul HoReCa.

“Probleme cu personalul întotdeauna au fost. Și în Irlanda am avut probleme cu personalul. Eu o țin minte pe doamna de la resurse umane cum spunea că are pe cineva și mă întreba dacă am nevoie. Ziceam: “are două mâini, două picioare? Adu-l, văd ce îl pun să facă”. Deci și acolo era tot o lipsă acută de personal și în România este la fel. Majoritatea angajaților pe care i-am găsit i-am găsit prin  cunoștințe – un angajat cunoștea pe cineva. Am avut și angajați care fost traseiști. Din moment ce schimbi șapte joburi într-un an este o problemă. E o problemă cu fluxul de personal, de aceea se aduce foarte mult personal din afară”, spune Suciu.

Media salarială, oficială, în HoReCa, este foarte mică, la nivel național. Iulian spune însă că salariile sunt rezonabile, dar că nu vede foarte mulți tineri interesați să își ia un job, chiar dacă nu aceasta va fi cariera pe termen lung.

“Din punctul meu de vedere, sunt foarte puțin tineri care sunt motivați să lucreze. Foarte mulți sunt ținuți de părinți la facultăți sau sunt ținuți de părinți în general sau se bucură că stau așa, de pe o zi pe alta. Sunt foarte puțini care care vor să lucreze. În schimb, în Irlanda țin minte că erau trimiși de părinți la spălat,la spălat vase, indiferent de categoria socială sau la a lucra în bucătărie și a-și câștiga traiul, să învețe să fie independenți. La noi foarte mulți părinți acceptă situația așa, să nu facă nimic. Tinerii au un confort care le permite să stea acasă sau să nu muncească. Nu-mi dau seama de ce, pentru că salariile sunt destul de ok acum în România, nu pot să zici că sunt salarii mici, dar cred că nu au așa ambiție. Bun, vrei să fii doctor. Până la a ajunge doctor trebuie să muncești, să te duci pe timpul facultății la lucru, să-ți câștigi niște bănuți. La noi se cam sare peste etapa asta. Noi avem și studenți în oraș, dar foarte puțini vin să-și pună CV-uri, se să-și caute un loc de muncă. Asta înseamnă că sunt ținuți de părinți. În Irlanda care veneau la 2h la 4h să-și câștige un ban,  pentru ce aveau ei nevoie”, spune Iulian.

Marile provocări pentru afacerile din Horeca și oportunitățile

“Una din marile probleme e instabilitatea politică. Pentru că nu știi ce te așteaptă ziua de mâine, ce taxe se vor mai inventa sau se vor mai adăuga în Horeca. Ca oportunități: cine se va focusa pe automatizare și pe digitalizare pentru a reduce de număr din numărul de angajați, va  deveni mult mai sustenabil.  Înainte nu găseai angajați și toată lumea era disperată să angajeze. Acum nu prea mai poți să-i ții, dacă ții cont de salarii, taxe. Și de aceea se apelează  la digitalizare. Sunt foarte multe restaurante care fac asta. De exemplu, din lanțul bine cunoscut McDonald’s, doar anul trecut s-au deschis peste 70 de restaurante full automate. Deci direcția e clar spre automatizare și digitalizare tocmai din aceste motive: costuri mari, lipsă de forță de muncă. Atunci cei care au apelat la automatizare, digitalizare plus AI și la tehnologie aceia au supraviețuit. Ceilalți vor sta și se vor plânge că au costurile foarte ridicate și nu mai sunt sustenabili”, consideră antreprenorul.

Pe final de an, Iulian ne-a conturat și un plan pentru 2026.

“Pentru anul viitor ne dorim să creștem în continuare și să investim în tot ceea ce înseamnă digitalizare –  kiosk-uri petru comenzi, aplicație pentru fidelizarea clienților.
Ne dorim sa facem și un update la meniu, să investim în echipamente mai performante care să ușureze producția. Ne-ar plăcea, de asemenea, să reușim sa facem un plan bine definit pentru deschiderea unei noi locații. Cam asta ne propunem pentru anul care vine”, a spus Iulian.