VIDEO Un jurnalist Recorder s-a infiltrat în BOR pentru a negocia contracte de reabilitare a bisericilor din bani publici: “Am descoperit o rețea secretă în care oameni de afaceri, politicieni și prelați de la vârful Bisericii lucrează mână în mână”

patriarh recorder daniel sursa foto: Recorder

Un jurnalist Recorder s-a infiltrat cu identitate falsă în Biserica Ortodoxă Română și a negociat contracte de reabilitare a bisericilor din bani publici. Spunând că este consultant pe fonduri europene, jurnalistul a primit asigurări de la oameni ai Bisericii că va câștiga și licitațiile pentru executarea lucrărilor, fără probleme și doar cu “binecuvântarea” Preafericitului: „Dacă a aprobat Preafericitul, e garanție mai tare ca la Strasbourg“, l-a asigurat Aurel Mihai, vicar eparhial, pe jurnalistul sub acoperire.

“În sistemul nostru se intră puțin mai greu, dar odată ce-ai intrat, ai o pălărie bine asigurată, adică nu te mai plouă…”, i-a mai spus vicarul eparhial jurnalistului.

“La capătul a opt luni de documentare, am descoperit o rețea secretă în care oameni de afaceri, politicieni și prelați de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcția și reabilitarea de biserici din bani publici. Toată acestea rețea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb“, scriu jurnaliștii de la Recorder.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Jurnaliștii Recorder au reușit să intre în legătură cu oamenii Bisericii care se ocupă de contractele de reabilitare printr-un consilier general al Municipiului București, care aprobă pe de o parte fonduri publice pentru reabilitarea de biserici și, pe de altă parte, se recomandă drept “parlamentar” al Bisericii Ortodoxe Române.

Într-o altă investigație publicată săptămâna trecută, Recorder a arătat cum fostul vicepremier și primar al Capitalei, Adriean Videanu, care și-a pus semnătura pe ordonanța de urgență prin care statul român îi ceda Patriarhiei terenul de 110.000 de metri pătrați de lângă Casa Poporului, unde avea să înceapă construcția Catedralei Mântuirii Neamului, și a militat pentru ridicarea acesteia, câțiva ani mai târziu a primit contracte în valoare de 21 milioane de euro de la Administrația Patriarhală.

De asemenea, jurnaliștii Recorder au cerut oferte de prețuri pentru aceleași materiale de construcție folosite pentru ridicarea Catedralei Neamului și susțin că prețurile plătite de BOR au fost supraevaluate și de 10 ori.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: