Creșterea costurilor de producție a avansat în China într-un ritm record, la maximul ultimilor 25 de ani, pe fondul scumpirii materiilor prime, care afectează activitatea „fabricii lumii”, scrie Le Figaro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Relansarea la nivel mondial a antrenat o creștere puternică a costurilor cu materiile prime, în special la cărbune, de care China depinde foarte puternic pentru alimentarea centralelor sale electrice. Producătorii de electricitate se confruntă cu probleme mari, în condițiile în care nu pot transfera către clienți aceste costuri suplimentare deoarece China reglementează strict prețurile la curentul electric.

Luna trecută, costul de producție a crescut astfel cu 10,7% în cifre anualizate, a anunțat joi Biroul național pentru statistici (BNS). Este vorba de cel mai mare ritm înregistrat vreodată de datele BNS, care face astfel de statistici din 1996. Acest rezultat este superior celui din august (9%), care constituia deja un record al ultimilor 13 ani. În septembrie, „prețurile în industrie au continuat creșterea sub efectul unei majorări a costurilor cărbunelui și în anumite sectoare energofage”, a arătat Dong Lijuan, de la BNS. Prețurile cărbunelui au crescut luna trecută cu 74,9% în cifre anualizate.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Aceste evoluții au antrenat în China închideri parțiale sau totale de uzine, în condițiile în care autoritățile impun în mai multe regiuni raționarea alimentării cu electricitate.

În China, prețurile la curent sunt în general reglementate iar variația lor nu poate depăși 10%. Pentru a atenua aceste penurii, guvernul a autorizat săptămîna trecută o creștere excepțională a prețului electricității. Această majorare este este plafonată la 20%.

Deocamdată, indicele prețurilor de consum a înregistrat o creștere moderată în septembrie (+0,7% în cifre anualizate), față de 0,8% în luna precedentă. Această tendință se explică parțial prin reducerea prețurilor la bunurile alimentare, în special la porc, mai mici cu 46,9% în raport cu anul trecut. În același timp, prețurile în sectorul turism au scăzut cu 9,9% în septembrie, în cifre anualizate, pe fondul unor focare de coronavirus într-o serie de regiuni.

Cu toate acestea, o creștere a prețurilor bunurilor de consum pare inevitabilă în China „dacă raționarea electricității persistă”, avertizează Julian Evans-Pritchard, de la Capital Economics.