Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR), David Ciceo, a anunţat, joi, că traficul aerian din ţară înregistrează o creştere mai accelerată decât traficul de la nivel european, fiind vorba despre o creştere aproape dublă faţă de cea înregistrată în Europa, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Cele mai recente date ne arată că traficul aerian din România înregistrează o creştere mai accelerată decât traficul de la nivel european. În primul trimestru din 2025, pe aeroporturile din România s-au înregistrat 5.605.217 de pasageri, adică o creştere de 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La nivel european vorbim de o creştere de 4,3% în primul trimestru din 2025, faţă de 2024”, a spus, într-o conferinţă de presă, David Ciceo, care este şi director general al Aeroportului Internaţional Cluj.
Potrivit preşedintelui AAR, traficul aerian din România va ajunge la aproximativ 57 de milioane de pasageri, peste 15 ani.
“Conferinţa Anuală a AAR la care participă specialişti din industria aviaţiei civile este un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor între factorii decidenţi din domeniu, în vederea dezvoltării aviaţiei civile din România, ţinând cont de faptul că, potrivit estimărilor, până la finalul lui 2040, traficul din România va ajunge la aproximativ 57 de milioane de pasageri”, a adăugat David Ciceo.
El estimează că această creştere a numărului de pasageri va continua, în ciuda problemelor economice şi politice, în aşa fel încât, la finalul anului 2025, România să aibă o creştere de patru procente a traficului aerian.
“Avem o creştere de 19% faţă de 2019, ceea ce este foarte important, nu numai că am recuperat, dar am şi depăşit în ţară. Vom avea o creştere, deşi este o perioadă foarte complexă. În primul rând, întârzie livrările de avioane. (…) Deci anul acesta nu sunt destule aeronave. Contextul regional este foarte complex, războaiele care sunt în Europa şi în Orientul Mijlociu, aproape de ţara noastră. De asemenea, noi ne aşteptam la o creştere a numărului de pasageri spre Statele Unite, dar, din păcate, prin anularea programului Visa Waiver, nu va fi această creştere. În ceea ce priveşte traficul aerian, este influenţat de mulţi factori economici. Retrogradarea ratingului României va afecta traficul de business. S-ar putea să existe o reticenţă a investitorilor. Aşadar, noi trebuie să fim prudenţi. Pe primul trimestru am avut o creştere de 8%, dar, având în vedere toate analizele, capacitatea aeronavelor alocate în România, sperăm să ajungem la un 4% la creştere la finalul anului, (…) de la 26 de milioane, la 27 de milioane de pasageri”, a explicat David Ciceo.
În anul 2024, cele 17 aeroporturi din România au fost tranzitate de 26.033.372 de pasageri, cu 6% mai mult decât în anul 2023. Din totalul pasagerilor înregistraţi anul trecut, după momentul aderării României la spaţiul Schengen aerian, 70% dintre pasageri s-au deplasat în interiorul spaţiului Schengen şi 30% au călătorit spre/dinspre destinaţii non-Schengen. Traficul aerian de marfă a crescut pe parcursul anului trecut cu 4%, iar numărul de mişcări aeronave (aterizări şi decolări) a crescut cu 3%. Pentru 2025, estimările arată că traficul de pasageri va fi de aproximativ 27 de milioane de pasageri, potrivit unui comunicat de presă al AAR.
Joi şi vineri se desfăşoară, la Sibiu, Conferinţa Anuală şi Adunarea Generală a Asociaţiei Aeroporturilor din România, cel mai important eveniment din industria aviaţiei civile de la noi din ţară.
Conferinţa de anul acesta reuneşte peste 100 de specialişti din domeniul aviaţiei, printre care directorii generali ai aeroporturilor din România, reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul transportului aerian, precum şi specialişti ai companiilor aeriene şi ai firmelor cu activitate în domeniul aviaţiei.