Austria dorește ca UE să importe iar gaz rusesc dacă Rusia și Ucraina ajung la un acord de pace

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom, germania, bulgaria Sursa foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP

Uniunea Europeană ar trebui să fie deschisă la reluarea importurilor de gaze naturale ruseşti în viitor dacă se ajunge la un acord de pace între Rusia şi Ucraina, a declarat un oficial austriac, în timp ce Bruxelles-ul pregăteşte o propunere de interzicere a importurilor ruseşti, relatează Reuters, citată de news.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Comisia Europeană urmează să propună marţi măsuri juridice pentru a pune în aplicare interdicţia, cu scopul de a stopa dependenţa UE de energia rusească până la sfârşitul anului 2027.

„Vom cântări sistematic toate propunerile şi apoi vom decide asupra poziţiei noastre”, a declarat luni secretarul de stat austriac pentru energie, Elisabeth Zehetner, referindu-se la viitoarele propuneri. „Dar este clar deja că, atunci când războiul se va încheia în cele din urmă, acesta este un lucru de care ar trebui să ţinem cont în evaluarea noastră a situaţiei de atunci”, a spus Zehetner.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Diplomaţii UE au declarat pentru Reuters că Zehetner a subliniat luni, în cadrul unei reuniuni cu uşile închise a miniştrilor energiei din ţările UE, necesitatea de a reconsidera interdicţia în cazul unui acord de pace în Ucraina, dar că niciun alt stat membru nu a solicitat acelaşi lucru.

Ungaria şi Slovacia au respins planul de a interzice importurile din Rusia. Propunerile Comisiei, care urmează să fie publicate marţi, sunt concepute astfel încât să poată deveni directive, cu aprobarea unei majorităţi consolidate a ţărilor, ceea ce înseamnă că una sau două ţări nu le-ar putea bloca.

Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a declarat luni că ar fi „o decizie foarte nechibzuită” reluarea importurilor de gaze ruseşti în viitor, chiar dacă ar exista un acord de pace în Ucraina.

„Cred că ar însemna să repetăm greşelile pe care le-am făcut în trecut”, a spus el.

Cam 19% din gazul UE încă provine de la fostul furnizor principal, Rusia, dar este în scădere de la aproximativ 45% înainte de invazia la scară largă a Moscovei în Ucraina în 2022.

Austria, fără ieşire la mare, şi-a cumpărat cea mai mare parte a gazelor din Rusia până anul trecut, când gigantul energetic rus Gazprom a întrerupt livrările către Austria în urma unei dispute contractuale, iar livrările prin conductele ucrainene au încetat la sfârşitul anului.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.