Acordarea de împrumuturi bancare companiilor din zona euro a stagnat luna trecută, ceea ce indică că incertitudinile comerciale şi creşterea economică slabă contrabalansează orice sprijin furnizat de reducerea dobânzilor, arată datele unui studiu publicat luni de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Din iunie 2024, BCE a redus de opt ori dobânzile, pentru a sprijini redresarea zonei euro, dar a indicat o pauză în relaxarea politicii monetare la şedinţa din iulie, iar pieţele se aşteaptă acum doar la o reducere a ratei dobânzii, posibil la finalul anului.
Împrumuturile acordate companiilor din zona euro au înregistrat un avans de 2,5% în iunie, de la o expansiune de 2,6% în mai, după tendinţa de creştere din primele luni ale acestui an. În schimb, creditarea gospodăriilor a crescut cu 2%, de la 1,9%. Fluxul lunar de credite noi către gospodării s-a situat luna trecută la 12 miliarde de euro, cel mai redus începând din noiembrie 2024. În cazul companiilor, fluxul lunar de credite noi a fost de minus două miliarde de euro, prima dată în mai mult de un an când s-a înregistrat un nivel negativ.
Totuşi, creşterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activităţii economice, s-a menţinut la 3,9% în iunie, sub estimările analiştilor, de 4%, ceea ce sprijină opiniile unor economişti că se menţine creşterea redusă a economiei, iar perspectivele sunt dominate de incertitudini.