Încă o zi de proteste față de măsurile de austeritate are loc miercuri 02 iulie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF protestează miercuri la nivel naţional, în majoritatea judeţelor, nemulţumiţi de plafonarea sporului de condiţii vătămătoare de muncă, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe Sed Lex, Vasile Marica.

“Sunt peste 9.000 de angajaţi care protestează miercuri în majoritatea judeţelor, în funcţie de cum s-au organizat liderii de opinie de acolo, iar decizia de a continua protestele le aparţine”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Sed Lex.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Acesta a precizat că în prezent nu există un calendar în acest sens.

“Nu luăm noi deciziile. Oamenii au ieşit în stradă. Ne-au împins în faţă pe noi liderii de sindicat să ne ducem să îi reprezentăm. Restul este decizia lor”, a explicat Vasile Marica.

Angajaţii din structurile Ministerului de Finanţe şi ANAF au protestat şi, marţi, în faţa instituţiilor, nemulţumiţi de măsurile luate de Guvern în privinţa personalului plătit din fonduri publice, şi au ameninţat cu greva generală.

Pe de altă parte, reprezentanţii Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC le-au cerut membrilor săi să acţioneze într-un cadru organizat şi să nu cedeze la primele nereuşite, menţionând că “lupta va fi de durată şi uzură”, conform unui comunicat al organizaţiei, semnat de preşedintele SindFISC, Nicolae-Liviu Toader.

Blocul Naţional Sindical a anunţat proteste miercuri, între orele 9:00 şi 14:00, în toate administraţiile bazinale de apă din România.

“Sindicatul MIPE Normalitate protesteaza si astazi contra taierilor salariale. Guvernul vrea absorbtie de fonduri europene, se lauda cu procentele de absorbtie a fondurilor, dar taie fara drept de apel drepturi salariale demotivand total personalul implicat! Strategii de reforma “foarte bine gandite””, scrie pe pagina de Facebook Federatia Publisind.

Sindicatul MIPE Normalitate
Sursa foto: Facebook/ Federația Publisind

Tot Federația Publisind a mai anunțat că au loc miercuri proteste spontane ale sindicalistilor afiliati PUBLISIND din agențiile pentru protecția mediului. Ei sunt nemulțumiți de reorganizarea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), iar reducerea veniturilor este “picătura care a umplut paharul nemulțumirilor”.

proteste taieri sporuri ANMAP
Sursa foto: Facebook/ Federația Publisind
“Angajați din fostele Agenții județene pentru Protecția Mediului au declanșat astăzi proteste spontane, ca reacție la reorganizarea haotică și incompletă a Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP). Deși ANMAP a fost înființată oficial la 3 aprilie 2025, personalul fostelor instituții (Agenția Națională penru Protecția Mediului, Agențiile județene pentru Protecția Mediului și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate) nu a fost preluat nici până în prezent. Organigrama detaliată și regulamentul de funcționare, care trebuiau aprobate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor până la începutul lunii iunie, nu au fost înaintate de conducerea ANMAP, blocând astfel procedura legală de angajare a salariaților în noua structură. Această lipsă de acțiune a îngreunat activitatea instituțională și peste 2.000 de angajați trăiesc într-o stare de incertitudine profesională, fără contracte clare, atribuții stabilite sau siguranța locului de muncă.
În paralel, de la 1 iulie, salariile au fost reduse cu sume nete între 300 și 500 lei, din cauza plafonării sporului pentru condiții periculoase la 300 lei brut.
Revendicări ale salariaților:
• Aprobarea de urgență a organigramei și regulamentului ANMAP;
• Preluarea efectivă a personalului în noua structură;
• Restabilirea drepturilor salariale și a sporurilor aferente condițiilor de muncă;
• Un calendar clar pentru reorganizarea reală, cu consultarea personalului din teritoriu.
În lipsa unor măsuri concrete, protestele vor continua și se pot intensifica la nivel național.”, mai spun sindicaliștii.
proteste taieri sporuri Agentia Nationala Mediu
Sursa foto: Facebook/ Federația Publisind
Și salariații OSIM protesteaza contra tăierilor salariale aplicate fara dialog social real. “Sindicatul OSIM afiliat PUBLISIND se opune asa-ziselor reforme facute de Guvernul Bolojan strict pe spatele celor care muncesc. Acelasi guvern care mentine in continuare privilegiile si finantarile pe care partidele inteleg sa le protejeze cu toata forta si in pofida adancirii deficitului bugetar.”, mai notează sindicaliștii.

Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, care stabileşte cuantumul sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial, precizează Agerpres.

Prevederile Ordonanţei intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 şi se aplică până la 31 decembrie 2026.

”În raport cu condiţiile de muncă în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor în cuantum de până la 300 de lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legate în vigoare”, prevede Ordonanţa de Urgenţă publicată în MO.

De asemenea, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit, şi din unităţile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite conform Legii nr 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub opt ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 zile lucrătoare.