UPDATE: La jumătatea lunii iulie, Selly a anunțat că a cumpărat participația lui Ștefan Lucian de la Global Records: „În martie 2022 am venit cu ideea de a face un festival de muzică urbană – Beach Please. L-am început alături de două persoane care îmi sunt foarte dragi: George Carabelea din partea Big Events – un producător de evenimente cu peste 20 de ani experiență care a produs de la Europa FM live pe plajă, la Liberty Parade și la concertul 5 Gang de la Arenele Romane pe vremea când aveam eu trupă – și bunul meu prieten Ștefan Lucian de la Global Records. La început, Selly Media și Global Record aveam fiecare 50% din proprietatea asupra mărcii Beach Please Beach Please, iar George Carabelea care organiza efectiv festivalul avea și el o parte din profit. Anul trecut, Global Records s-a retras din acționariat ca să se concentreze pe expansiunea businessului lor de muzică la nivel global, iar eu am cumpărat partea lor.”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Festivalul „Beach, Please” din Costinești, devenit în ultimii ani unul dintre cele mai mari evenimente de gen din România. „Beach, Please” a rămas singurul festival de muzică electronică de pe litoralul românesc după ce Neversea s-a mutat în București în acest an și a fost redenumit Kapital.

„Beach, Please” este organizat Georghe Carabelea și Andrei Șelaru. Ultimul este cunoscut publicului drept Selly. Carabelea și Selly reprezintă două tipologii complementare: primul vine din zona organizării de evenimente și publicitate culturală, iar al doilea din lumea digitalului și a influenței media.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În 2024, Carabelea a generat o cifră de afaceri de 37,38 milioane lei, în principal prin firma Urban Nights SRL, activă în domeniul spectacolelor. În paralel, Selly, prin Selly Media Network SRL, a atins 10,56 milioane lei și un profit net de peste 2,6 milioane lei.

Astfel, afacerile celor doi cumulează aproape 10 milioane de euro, sumă ce reflectă nu doar succesul festivalului, ci și dezvoltarea unor afaceri conexe din zona media, publicitate și entertainment, conform datelor platformei Termene.ro.

Afacerile lui Georghe Carabelea, organizator „Beach, Please”

În anul 2024, afacerile în care este implicat Georghe Carabelea au înregistrat o creștere spectaculoasă, atingând o cifră de afaceri totală de 37,38 milioane lei, cu 136% mai mult față de anul precedent.

Carabelea este unul dintre fondatorii renumitului festival „Beach, Please” din Costinești, iar implicarea sa în acest proiect reflectă orientarea generală a activităților sale către industria de entertainment și marketing cultural.

În prezent, Georghe Carabelea este asociat în trei firme active și deține funcția de administrator în patru.

Cea mai importantă dintre acestea este Urban Nights SRL, companie cu o cifră de afaceri de 36,9 milioane lei în 2024, activând în domeniul spectacolelor și evenimentelor culturale. Firma este și sociateta prin care este organizat în mare parte festivalul „Beach, Please”.

Profitul acestei firme a fost de 690.178 de lei, iar aceasta nu are datorii înregistrate. Alături de Urban Nights, Carabelea controlează integral și Big Ideas Advertising SRL, specializată în servicii de publicitate și marketing, cu un profit modest de 21.940 lei în 2024, dar care a încheiat și contracte cu statul în valoare de 11.016 lei.

Pe lângă acestea, el mai este cofondator și administrator al Warner Media SRL, o firmă cu activitate mai puțin vizibilă financiar, dar care completează portofoliul de afaceri din zona serviciilor media și creative.

Parteneriatul cu Selly

O colaborare notabilă este cea cu Andrei Șelaru (cunoscut și ca Selly), cu care Carabelea este asociat în firma Beach Please Festival SRL.

De asemenea, evoluția personalului din firmele sale a crescut de la 1 angajat în 2021 la 5 în 2024.

Carabelea lucrează îndeaproape cu mai mulți parteneri de afaceri, printre care Mihai-Vlăduț Zavragiu și Tiberiu-Răzvan Radu, dar colaborarea cu Andrei Șelaru rămâne una dintre cele mai relevante, reflectând o alianță strategică între business și influență culturală.

Afacerile lui Selly, organizator „Beach, Please”

În 2024, Andrei Șelaru, cunoscut publicului larg drept Selly, a demonstrat că este și un antreprenor performant într-un ecosistem media și de entertainment în plină dezvoltare.

Cu o cifră de afaceri anuală de 10,56 milioane de lei și un profit net de peste 2,66 milioane lei, Selaru a reușit să transforme notorietatea câștigată online într-un portofoliu de business solid, adaptat la noile forme de consum media.

Activitatea sa economică se desfășoară în principal prin compania Selly Media Network SRL, pe care o controlează integral și o administrează personal. Firma, care activează în industria comunicării și producției media, a avut o creștere de peste 300% a cifrei de afaceri față de anul precedent, consolidându-se ca un jucător important în zona de content video, producție și publicitate digitală. În paralel, Selaru este și asociat majoritar (90%) în Hustle Entertainment SRL, firmă cu profil artistic și de spectacole, dar fără activitate economică în bilanțurile recente.

În total, în ultimii cinci ani, afacerile sale au cumulat peste 16 milioane de lei în venituri și peste 4,2 milioane de lei profit net, o performanță remarcabilă pentru un antreprenor aflat la început de drum în mediul tradițional de business.

Evoluția lui Selly

Un aspect important al activității lui Selly în 2024 îl constituie implicarea în Beach Please Festival SRL, unde este asociat alături de antreprenorul Georghe Carabelea. Festivalul, desfășurat anual la Costinești, a devenit un fenomen cultural și muzical care atrage zeci de mii de tineri, consolidând imaginea lui Selly ca „ambasador al noii generații” și ca promotor al muzicii și valorilor urbane.

Andrei Șelaru este un exemplu de tânăr antreprenor născut din digital, care a crescut odată cu YouTube-ul și și-a adaptat în mod inteligent brandul personal la cerințele economiei creative.

A pornit de la vloguri de liceu și a ajuns să conducă afaceri de milioane de lei, cu investiții în echipamente, echipe de producție și conținut de înaltă calitate. A fost mereu vocal în spațiul public, abordând teme sociale și educaționale, ceea ce i-a adus atât susținători, cât și critici – dar și o vizibilitate constantă, esențială într-o piață concurențială.

Selaru nu s-a limitat doar la online: a explorat și televiziunea, filmul, podcasturile și scena muzicală.