Am trecut la o producție de energie instantanee de sub 5.000 de MW , în miezul zilei, o producție extrem de mică ce face necesar un import masiv de peste 2.000 de MW, ca să acoperim consumul. Din datele OPCOM, operatorul bursei de energie, după amiaza târziu vom ajunge la importuri și de 3.000 de MW din Ungaria, spre maximul posibil al rețelei, ca să acoperim vârful de consum.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Este adevărat că nu bate vântul, așa că avem aport aproape de zero al eolienelor, nici panourile fotovoltaice nu produc din plin, pentru că mai avem și cer noros, iar Hidroelectrica, pe parcursul zilei, își reduce drastic producția, nevoită fiind să lase loc liber regenerabilelor (mai ieftine), și turând turbinele doar la orele de maxim consum, dimineața și seara.

Termocentralele pe cărbune produc și ele cât mai pot, la circa 900 de MW.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Surpriza neplăcută vine din partea termocentralelor pe gaz, care au scăzut brusc, de ieri până azi, de la o generare de circa 1.100 MW, până la sub 600 de MW. Este vorba practic de o înjumătățire a producției, în condițiile în care termo pe gaz produce în mod normal în bandă, pentru că ele își vând energia în cadrul unor contracte pe termen mediu și lung și sunt mai puțin influențate de condițiile din piața de oportunitate – PZU.

Nuclearelectrica produce în banda sa obișnuită, 1.300 – 1.400 MW.

Revenind la importuri, trebuie menționat că ne întoarcem iar la situația de anul trecut când, în caniculă, Sistemul Energetic Național era supus unui stres extrem din pricina deficitului din generare, fiind nevoit să aducă zilnic peste 3.000 de MW din import, cu un maxim de aproape 3.100 MW, ceea ce reprezintă capacitatea maximă de suportabilitate a rețelei.

Acum însă, nu traversăm un episod de caniculă, așa că este cu atât mai curioasă situația în care avem nevoie tot de 3.000 de MW din import (Ungaria), ca să ținem aprins becul.