ANAF are sarcina să găsească toate cuiburile de firme inactive, radiate sau care desfăşoară activităţi frauduloase din toată ţara şi să prezinte această hartă a cuiburilor de firme cu măsuri ataşate asupra celor frauduloase, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite Agerpres.

“47.000 de firme la peste 2400 de adrese a descoperit Curtea de Conturi în raportul de analiză asupra ANAF. ANAF are sarcina să găsească toate cuiburile de firme inactive, radiate sau care desfăşoară activităţi frauduloase nu de la o adresă, nu dintr-un oraş, doar din Bucureşti, ci din toată ţara. ANAF trebuie să prezinte această hartă a cuiburilor de firme cu măsuri ataşate asupra celor frauduloase”, a precizat, vineri, şeful de la Finanţe, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Anterior, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat că Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”, o amplă acţiune de control fiscal, vizând peste 20.000 de firme înregistrate la adrese unde figurează chiar şi peste 1.500 de societăţi.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Potrivit ministrului de resort, multe dintre aceste “sedii” sunt clădiri abandonate, insalubre sau complet distruse, fără condiţii minime pentru activitate economică reală.

“Ce au descoperit inspectorii ANAF: adrese suspecte, cu 10 până la 1.500+ firme înregistrate; clădiri fără uşi, ferestre, utilităţi – fără nicio activitate reală; risc fiscal major şi tranzacţii fictive cu impact bugetar semnificativ; 30 miliarde lei datorii acumulate de firme cu sedii fictive, potrivit Curţii de Conturi. Urmează verificări amănunţite şi măsuri legale: inactivarea fiscală, anularea codurilor de TVA şi sesizări penale. Continuăm curăţenia în sistem şi monitorizarea strictă a tuturor informaţiilor care ridică semnale de alarmă fiscală”, a subliniat Alexandru Nazare.

Compania de consultanță CC Tax Advisory a criticat abordarea ANAF privind vânătoarea de firme-fantomă. Conform acesteia, a folosi servici de găzduire a sediului social nu reprezintă și nu trebuie să reprezinte automat o dovadă a riscului fiscal. Compania susține că sunt foarte multe motive legitime și corecte pentru care un antreprenor alege să nu-și facă sediul social în locuința sa și să plătească servicii de găzduire.

Drd. Cornelia Năstase, CEO al CC Tax Advisory, afimă: „Sunt mulți alți indicatori mult mai relevanți în ceea ce privește riscul fiscal al unui contribuabil, precum – așa cum am tot repetat capitalurile proprii negative rostogolite ani la rând. Capitalurile proprii reprezintă totalitatea resurselor financiare pe care o entitate le deține după deducerea tuturor datoriilor sale. Ele sunt o componentă importantă a bilanțului contabil și indică sănătatea financiară a unei afaceri. Deci, ANAF, care are toate aceste date din bilanțurile depuse de firme, știe la secundă ce firme au capitaluri proprii negative și mai știe și de câți ani o firmă rostogolește aceste capitaluri negative. În loc să caute acul în carul cu fân și să cheltuie resurse umane și financiare pentru a vâna toate firmele care au ales servicii de găzduire, poate să meargă targetat la firmele cu capitaluri proprii negative”.

Amintim că și Curtea de Conturi a descoperit peste 2.400 de adrese în România, în apartamente modeste, unde figurează aproape 50.000 de firme fără nicio activitate economică reală, cu datorii de miliarde de lei.