Economia României a înregistrat o creștere modestă în al doilea trimestru al anului, confirmând dinamica slabă din primul trimestru. Conform Erste Group Research, PIB-ul României a urcat cu doar 0,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, sub așteptările pieței care indicau o creștere de 0,6%. În termeni trimestriali, însă, economia a crescut surprinzător de solid cu 1,2%, peste estimările consensului Bloomberg de 0,3% trimestru la trimestru.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Există o discrepanță semnificativă între rata anuală ajustată sezonier și cifra neajustată, ceea ce complică interpretarea evoluției economice”, notează analiștii Erste. Consumul intern se așteaptă să încetinească, însă investițiile și execuția bugetului public din trimestru ar putea să susțină creșterea.
În regiune, performanțele economice au fost mai solide. Polonia continuă să înregistreze o creștere robustă de 3,4% an la an, în timp ce Cehia a urcat cu 2,4% an la an. Ungaria a avut o evoluție timidă, +0,1% an la an, iar Slovacia a încetinit la 0,4% an la an. Serbia a surprins negativ cu un avans de 2% an la an.
Erste menționează că pentru România, investițiile sprijinite de fondurile europene vor fi esențiale pentru creșterea economică în 2026, în contextul unui consum intern încă mai scăzut comparativ cu media istorică. Grupul menține estimarea de +1,3% pentru PIB-ul României în 2025, deși recunoaște riscuri de scădere date de măsurile recente de consolidare fiscală și de contextul global dificil.