BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker de acțiuni listat la Bursa de Valori București, a anunțat că la nominalizat pe Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, pentru funcția de director general adjunct cu atribuții de conducere a Departamentului Operațiuni Clienți.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Cu o carieră de peste două decenii în piața de capital și sectorul financiar-bancar, domnul Dumitrescu s-a remarcat prin exercitarea unor poziții de conducere și prin expertiza sa în administrarea riscului, elaborarea strategiilor de afaceri”, se arată în raportul de la BVB.

Ovidiu Dumitrescu a ocupat aceeași poziție la TradeVille timp de aproape 10 ani (august 2012-aprilie 2022) și ulterior la Investimental timp de aproape trei ani (decembrie 2022-august 2025). Între 2011 și 2012 a fost șeful departamentului de cercetare din cadrul TradeVille.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Anterior, Dumitrescu a ocupat diferite funcții de analiză la OTP Bank România, Piraeus Leasing, Amgaz și funcția de personal banker la UniCredit Țiriac Bank.