Ministerul Finanţelor emite, începând de la 1 noiembrie, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu dobânzi de până la 4,65%.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
- Între 01 – 24 noiembrie 2021 de la unităţile Trezoreriei Statului;
- Între 01 – 23 noiembrie 2021 pentru mediul urban şi 01-22 noiembrie 2021 pentru mediul rural, prin Compania Naţională Poşta Română.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secţiunea Datorie publică), www.posta-romana.ro.