Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea au descoperit o cantitate impresionantă de bancnote contrafăcute, în cadrul unor controale desfăşurate la unităţi comerciale din judeţ, transmite News.ro. Începând cu luna iulie 2025, poliţiştii au înregistrat mai multe dosare penale privind punerea în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune, vizând bancnote care pot fi confundate cu cele autentice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Pe 25 august 2025, în urma unei acţiuni de control, au fost descoperite 23.300 de bancnote contrafăcute – dintre care 14.700 euro şi 8.600 dolari americani – a căror valoare totală depăşeşte 4,1 milioane de euro. Au fost întocmite trei dosare penale, iar bancnotele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Autorităţile reamintesc că, potrivit legislaţiei şi normelor Băncii Centrale Europene, orice reproducere care poate fi confundată cu bancnotele autentice este ilegală, indiferent dacă poartă inscripţii suplimentare sau este destinată comercializării ca jucărie sau recuzită.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Poliţia recomandă cetăţenilor să fie prudenţi la primirea de bancnote şi să sesizeze imediat organele de poliţie dacă descoperă suspiciuni privind autenticitatea acestora.