Datoria mondială a crescut în trimestrul doi din 2025, pe fondul atenuării condiţiilor financiare globale şi a deprecierii dolarului, atingând un nou maxim istoric de 337.700 de miliarde de dolari, arată un raport publicat de Institutul Internaţional pentru Finanţe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, în primul semestru din acest an datoria mondială a crescut cu peste 21.000 miliarde de dolari, în urma relaxării politicii monetare de către marile bănci centrale.

Potrivit IIF, China, Franţa, Statele Unite, Marea Britanie, Japonia şi Germania au fost ţările cu cea mai mare contribuţie la creşterea datoriei mondiale, în condiţiile în care de la începutul anului dolarul s-a depreciat cu 9,75%.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Nivelul creşterii datoriei este comparabil cu avansul înregistrat în semestrul doi din 2020, când măsurile luate în perioada pandemiei au dus la o creştere fără precedent a datoriei mondiale”, se arată în raportul IIF.

În paralel, raportul datorie/PIB mondial a continuat să se îndrepte lent în jos, până la 324%. Cu toate acestea, în cazul pieţelor emergente acest raport a atins un nivel record de 242,4%.

Cele mai mari creşteri ale raportul datorie/PIB s-au înregistrat în Canada, China, Arabia Saudită şi Polonia, iar scăderi au fost în Irlanda, Japonia şi Norvegia.

Datoria totală a pieţelor emergente a crescut cu 3.400 de miliarde de dolari în trimestrul doi din 2025, până la un nivel record de peste 109.000 de miliarde de dolari.

Emre Tiftik, director în cadrul IIF, a apreciat că majorarea cheltuielilor în domeniul apărării va pune presiune pe finanţele publice, în contextul intensificării tensiunilor geopolitice. Acesta a atras atenţia asupra creşterii semnificative a datoriei guvernamentale, în special în ţările G7 şi în China.