Protecția Consumatorului a închis temporar raioane ale supermarketurilor Lidl, Profi şi Carrefour din Ploieşti

supermarket  alimente, cumparaturi, mancare sursa foto: Pixabay.com

Autoritatea Naţională de Protecţie a Concumatorilor (ANPC) a închis temporar raioane ale supermarketurilor Lidl, Profi şi Carrefour din Ploieşti, printre neregulile constatate aflându-se produse cu termenul limită de consum depăşite, murdărie şi muşte în spaţiile de producere a pâinii şi a produselor de cofetărie,

Au fost controlate 7 magazine aparţinând Rewe Romania SRL, Profi Room Food SRL, Lidl Discount SRL şi Carrefour Romania SA la care au fost depistate diverse abateri de la prevederile legale şi cărora li s-au aplicat 12 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 180.000 lei, potrivit news.ro.

Acestora li s-au adăugat măsuri complementare care au presupus:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
  • oprirea definitivă de la comercilizare şi retragerea din circuitul consumului uman a aproximativ 700 kg produse alimentare in valoare de peste 10.000 lei.
    oprire temporară de la comercilizare 2,3 tone de produse alimentare, în valoare totală de circa 14.000 lei
    5 măsuri de oprire temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate, zonele de brutărie
    2 propuneri de închidere a anumitor raioane (panificaţie, preparate din carne şi produse de cofetărie), pe o durată de cel mult 6 luni.

Neregulile constatate de comisari au fost:

  • – legume şi fructe depreciate calitativ sau nesortate
  • – comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită
  • – nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro,
    – nerespectarea temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare, una dintre vitrine fiind chiar spartă, fapt care făcea imposibilă asigurarea temperaturii corecte- tăvile pentru coacerea pâinii prezentau resturi arse, iar cuptorul nu era curăţat corespunzător;
  • – prezenţa, sub tăvile unora dintre vitrine a unui lichid de scurgere cauzat de funcţionarea defectuoasă a agregatului frigorific,
  • – în spştiile de producţie a pâinii si a produselor de panificatie, precum şi în laboratorul de cofetărie a fost constatată prezenţa mustelor
  • – sistemul de ventilaţie era necurĂţat, prezentând masive depuneri de praf şi grăsime
  • – utiizarea unor rasteluri şi a unor tăvi ruginite şi deteriorate.

Controalele întrerpinse de echipele de control reunite ale Comisariatelor Regionale pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov şi Prahova au fost coordonate de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă şi de directorul general ANPC, Paul Anghel.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Subţire la Ploiesti!
    Sunt si altele de inchis!
    Cercetaţi ca la sesisari nu raspundeti!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.