Guvernul italian intenţionează să colecteze, în perioada 2026-2028, peste 11 miliarde de euro de la bănci şi companii de asigurări, pentru a îmbunătăţi situaţia finanţelor publice, arată proiectul de buget trimis joi Comisiei Europene pentru aprobare, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Contribuţia va fi mai degrabă permanentă şi nu o singură dată şi se va ridica la 0,19% din PIB în 2026 şi în 2027, şi la 0,1% din PIB în 2028, se arată în document, care nu detaliază măsurile prin care se vor colecta banii.

Guvernul de la Roma ar urma să se întâlnească pentru a prezenta vineri planurile privind bugetul pe 2026. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că reuniunea ar putea fi amânată până săptămâna viitoare, pe fondul blocajului negocierilor băncile şi companiile de asigurări privind contribuţiilor lor la buget.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Creditorii italieni vor fi de acord să sprijine statul printr-o extindere a măsurii impuse anul trecut de Executiv ce vizează îngheţarea creditelor fiscale, sau creanţele privind impozitul amânat (DTA), pe care le pot folosi băncile pentru a-şi majora profiturile, anunţa săptămâna trecută grupul bancar de lobby ABI din Italia. Îngheţarea DTA furnizează lichidităţi pe termen scurt către Guvern prin majorarea temporară a veniturilor fiscale.

Alte măsuri de finanţare includ reduceri ale cheltuielilor ministerelor cu opt miliarde de euro în perioada 2026-2028.

Proiectul pe 2026 vizează scăderea deficitului bugetar al Italiei la 2,8% din PIB, de la un nivel estimat de 3% din PIB anul acesta, şi majorarea cheltuielilor din domeniul apărării cu 0,5% din PIB până în 2028.