AROBS, cea mai mare companie de IT listată la BVB, e interesată de creștere prin achiziții, dar și prin dezvoltarea unor proiecte greenfield, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al companiei, într-un interviu pentru Economedia, realizat cu ocazia Transilvania Digital Innovation Summit, eveniment desfășurat luna trecută la Cluj. Grupul IT are “proiecte pe rol” și analize în piață a unor firme pe care le consideră complementare.
Conducerea AROBS Transilvania Software tocmai a anunțat, la început de noiembrie, achiziția unei participații majoritare de 65% în Global Engineering Services & Solutions (Gess Engineering), companie românească de inginerie cu sediul în Sibiu. Aceasta este cea de-a treia tranzacție a grupului din acest an, după majorarea capitalului social realizată în iulie 2024, în urmă căreia grupul a atras aproximativ 30 de milioane de euro pentru a susține strategia de creștere bazată pe fuziuni și achiziții.
Anterior acestui anunț, Economedia a discutat cu fondatorul Arobs despre planurile companiei și perspective despre evoluția pieței.
Montaj video: Darius Petrașcu
Economedia: Care sunt planurile AROBS pentru perioada următoare, într-un context de piață destul de complicat. Sunteți într-un moment de conservare și pauză sau vă mai extindeți?
Voicu Oprean: Pentru AROBS, este important să continuăm planul și strategia agreate împreună cu investitorii la ultima majorare de capital, în care am investit undeva în jur de 30 de milioane de euro în dezvoltarea business-ului, în continuarea unor achiziții. Acum suntem în faza de a dezvolta și mai mult, prin faptul că am achiziționat compania Codingscape în Statele Unite și, împreună cu partenerii și colegii noștri din America, încercăm să dezvoltăm și mai mult business-ul pe zona de SUA. Totodată, dezvoltăm echipe duale, în care există partea de vânzare și partea de competențe digitale pe anumite verticale și încercăm în acea zonă să promovăm competențele pe care le avem.
Unde vedeți viitorul, care sunt tendințele? Înpre ce vă uitați, dacă vorbim de extinderi și achiziții? Sunt anumite domenii care credeți că vor merge mai bine decât altele, sunt lucruri care merg înapoi?
Voicu Oprean: Piața este dinamică. Noi, ca Arobs, suntem de peste 28 de ani în piața aceasta de IT și iată că suntem în zona de a dezvolta și mai mult business-ul, pe anumite verticale. Ca de obicei, suntem obișnuiți să ne adaptăm, cu plusuri și cu minusuri. Sunt zone care cresc mult mai mult. Zona de implementare a AI-ului, de exemplu, pe anumite industrii are o creștere foarte mare. E zona de securitate cibernetică, pe care o vedem crescând deosebit și totodată zona unde avem nevoie de o anumită hiper-specializare. Acestea sunt verticalele pe care noi le vedem crescând. Există niște scăderi pe zona de automotive, în care noi suntem cumva afectați, și unde în toată industria europeană începe să se simtă un val de presiune deosebit. Dar, pentru că sunt industrii ciclice, credem că vom vedea și zona de revenire, probabil una chiar mai rapidă, pentru că am observat în decursul timpului că există o zonă de creștere și de descreștere, care sunt ciclice, doar că ciclurile sunt mult mai rapide și mult mai intense.
Economedia: Mai e loc de achiziții sau sunteți într-un moment în care ați atins vârful, maximul?
Voicu Oprean: Noi ne-am făcut treaba până acum, mai avem încă proiecte pe rol și mai avem analize în piață a unor firme care ne sunt complementare, în prinipal, și ne dorim să creștem în continuare prin zona de achiziții, vrem să creștem atât prin zona de achiziții, cât și prin dezvoltare a unor proiecte de greenfield pe verticalele unde vedem potențial.
Economedia: Cum arată echipa în momentul acesta? Mai e în loc de creștere aici, se mai fac angajări în IT sau se reduc echipele?
Voicu Oprean: Aș zice că IT-ul începe tot mai mult să se eficientizeze și acest lucru înseamnă că și clienții pun o presiune deosebită pe a face mai mult cu mai puțin, ca să zic așa, ceea ce înseamnă folosirea unor tehnologii noi sau refolosirea unor proiecte într-un mod mai accentuat sau folosirea unor zone de AI, mult mai intens.
Economedia: În cazul Arobs, în momentul acesta sunt posturi deschise sau se restrâng echipe?
Voicu Oprean: Există posturi deschise, dar, după cum am spus, este o zonă de specializare. Există poziții deschise pe diverse zone, pe zona de date, pe zona de specializare pe anumite tehnologii, Python, există cereri în piață și noi și încercăm să le rezolvăm pentru clienți.
Afaceri în creștere în prima jumătate a anului, numărul de angajați în scădere. Trei tranzacții în 2025
În primul semestru din 2025, profitul operațional al companiei a urcat cu 3% față de S1 2024, ajungând la 14,2 milioane de lei, EBITDA de 31,1 milioane de lei, +8% față de aceeași perioada a anului trecut, cu o marjă de 14% și un profit net de 10,2 milioane de lei , în ușoară scădere față de profitul net înregistrat în aceeași perioada a anului trecut (10,79 milioane). În primul semestru al anului, AROBS a înregistrat o cifra de afaceri consolidată de 215,4 milioane de lei , în creștere cu 4% față de S1 2024.
Pe de altă parte, la 30 iunie 2025, grupul AROBS avea un număr mediu de 1.037 angajați față de 1.250 angajați, la 30 iunie 2024, conform celui mai recent raport de la BVB.
Conducerea AROBS Transilvania Software a anunțat la început de noiembrie achiziția unei participații majoritare de 65% în Global Engineering Services & Solutions (Gess Engineering), companie românească de inginerie cu sediul în Sibiu. Firma din Sibiu dezvoltă și implementează soluții de testare, validare și integrare a vehiculelor, oferind servicii complete, de la proiectare și design, testare de prototipuri și analiză de performanță pentru marii jucători globali din industria automotive și furnizori direcți ai acestora (Tier 1). Aceasta este cea de-a treia tranzacție a grupului din acest an, după majorarea capitalului social realizată în iulie 2024, în urmă căreia grupul a atras aproximativ 30 de milioane de euro pentru a susține strategia de creștere bazată pe fuziuni și achiziții.
În martie 2025, grupul a achiziționat integral SVT Electronics, o companie românească specializată în dezvoltarea de soluții complete de management și analiză a datelor tahograf, iar în iunie 2025, grupul a realizat prima achiziție directă în Statele Unite ale Americii, prin achiziționarea unei participații de 70% în compania americană Codingscape, specializată în consultanță tehnologică, design și servicii de dezvoltare software personalizat pentru clienți enterprise.

Foto: Economedia