Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,9% în luna octombrie

Inflatie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,9% în luna octombrie 2021, de la 6,3% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,39%, mărfurile alimentare cu 5,25%, iar serviciile cu 3,96%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

“Preţurile de consum în luna octombrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2021 au crescut cu 1,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 7,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020 este 7,9%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2019 – octombrie 2020) este 4,1%”, se arată în comunicatul INS, citat de Agerpres.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna octombrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2021 este 101,32%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,5%.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2019 – octombrie 2020) determinată pe baza IAPC este 3,3%.

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, conform unei prezentări realizate în august de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

“După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia (…) va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 – 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută. Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%”, a spus Mugur Isărescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Si va ajunge la 10%!
    Cum v-am spus din februarie.
    Ar putea fi si .mai mult Turcan 6%, Ciolacu 11%!
    Daca va duce capul!

    • Si prognozele lui Manole trageau la sub 6%!
      Decapitalizarea depozitelor rezidentilor este asigurata!
      Azi la banca un leu depui,
      Maine nu va face pui!
      Vei lua 0,90 lei inapoi!
      Nu am gasit alta rima!
      Nici ei nu au marit dobanda decat cu 0,25%!
      Prudenta la maxim
      🤣

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.