Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat luni o schimbare majoră în propunerea Comisiei Europene privind bugetul multianual al UE pentru perioada 2028 – 2034, după ce planul inițial al executivului de la Bruxelles a fost criticat de fermieri și de statele mai puțin dezvoltate pe motiv că periclitează fondurile agricole și cele de coeziune (adică marile proiecte de infrastructură).
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
El este negociator-șef al Parlamentului European privind Bugetul multianual al Uniunii Europene.
Inițial, Comisia Europeană a propus ca fondurilor europene să nu mai fie alocate ca până acum, ci să aibă forma unui PNRR, în care banii să fie condiționați de reforme și jaloane.
Grupurile politice mari din Parlamentul European au cerut și ele Comisiei Europene să își schimbe propunerea.
Mureșan a anunțat că noua propunere a Comisiei prevede o alocare de minimum 10% pentru zonele rurale din fondurile nealocate din planurile naționale. În același timp, statele membre nu pot reduce cu mai mult de 25% fondurile de coeziune comparativ cu actualul exercițiu financiar 2021 – 2027 fără o justificare clară
„O veste foarte bună astăzi pentru fermierii și autoritățile locale și regionale din România. După 4 luni de negocieri între Parlamentul European și Comisia Europeană, coordonate de mine în calitate de co-raportor al Parlamentului, am reușit să convingem Comisia Europeană să modifice propunerea de buget multianual al Uniunii Europene pentru 2028–2034, astfel încât să garantăm finanțarea adecvată a fermierilor și regiunilor”, a declarat Mureșan într-un comunicat.
El a explicat că în propunerea de buget multianual a Comisiei Europene pentru perioada 2028 – 2034, o mare parte a fondurilor este alocată țărilor membre prin intermediul unor planuri naționale. Această alocare nu prevedea, inițial, însă o finanțare clară pentru dezvoltare rurală și pentru coeziune (cu excepția regiunilor celor mai defavorizate). Erau garantate cu finanțare clară doar plățile directe către fermieri.
”Noi, Parlamentul European, nu am fost de acord cu această propunere fiindcă ar fi pus în pericol fondurile pentru zonele rurale, cât și pentru regiuni, obligând satele și comunele din România să concureze cu orașele și județele noastre pentru aceiași bani. În urma presiunii din partea majorității pro-europene a Parlamentului European, noua propunere a Comisiei prevede o alocare de minimum 10% pentru zonele rurale din fondurile nealocate din planurile naționale. În același timp, statele membre nu pot reduce cu mai mult de 25% fondurile de coeziune comparativ cu actualul exercițiu financiar 2021 – 2027 fără o justificare clară”, a mai spus el.
”Tot la solicitarea noastră, Comisia Europeană a întărit rolul regiunilor în adoptarea și implementarea planurilor naționale. În noua propunere a Comisiei, autoritățile locale și regionale vor fi implicate în toate etapele conceperii și implementării planurilor naționale. Este un lucru foarte important deoarece primarii și aleșii locali cunosc cel mai bine care sunt prioritățile comunităților pe care le conduc și unde trebuie să meargă fondurile europene, iar propunerea inițială a Comisiei le acorda un rol mult mai redus în procesul de atragere a finanțării europene”, a adăugat Siegfried Mureșan.
Europarlamentarul PNL a mai spus că negocierile dintre Comisie și Parlamentul European vor continua.
Decizia finală va fi luată după negocierile șefilor de stat și de guvern în Consiliul European.

Sursa: Pixabay