Producţia de vehicule din România se situează la aproximativ acelaşi nivel ca anul trecut, însă deciziile fiscale şi legislative luate din septembrie până acum afectează planurile de viitor şi nu oferă predictibilitate de care are nevoie industria, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, Adrian Sandu, secretar general al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), citat de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Nu ştim ce va fi. Noi toţi, din fire, suntem optimişti şi, dacă îmi aduc bine aminte, la ediţiile anterioare întrebarea generală cu care terminam era “Cum vedeţi anul viitor, pe plus sau pe minus?”, “Cum vedeţi investiţiile voastre în anii următori, pe plus sau pe minus?” Acum, ce să vă spun, de zâmbit zâmbim… Băieţi frumoşi şi doamne frumoase suntem, firmele noastre arată bine, să spunem aşa, în prima jumătate din 2025. Avem o producţie de vehicule care se situează la aproximativ acelaşi nivel ca anul trecut, însă deciziile fiscale, legislative luate din septembrie şi până acum, putem spune că, pe de o parte, ne afectează planurile de viitor, iar pe de altă parte că nu oferă acea predictibilitate de care avem nevoie. Şi de aici un mare semn de întrebare asupra a ce spuneam mai devreme, referitor la ce va fi”, a afirmat Sandu.
The Diplomat – Bucharest şi Automotive Today organizează, marţi, o nouă ediţie a Forumului Industriei Automotive, alături de o Gală de Premiere pentru Excelenţă.

Adrian Sandu, ACAROM