Numărul locuinţelor date în folosinţă la nivel naţional a scăzut cu 4,7% în primele nouă luni din anul acesta, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS) citat de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025, cele mai multe locuinţe au fost date în folosinţă în mediul urban, ca pondere reprezentând 54,3% din totalul locuinţelor finalizate.
Repartiţia pe surse de finanţare a locuinţelor finalizate relevă faptul că, în intervalul de referinţă, a scăzut numărul locuinţelor realizate din fonduri private (-2.126 unităţi), în schimb a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri publice (+136).
Ca distribuţie în profil regional, în primele nouă luni ale acestui an, a fost înregistrată o scădere a numărului locuinţelor finalizate în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-868), Nord-Vest (-614), Vest (-341), Sud-Muntenia (-233), Sud-Est (-223) şi Sud-Vest Oltenia (-215).
În acelaşi timp, creşteri au fost consemnate în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+448) şi Nord-Est (+56).
Potrivit sursei citate, în trimestrul III din anul curent, mediul urban a deţinut o pondere de 53,1% din totalul locuinţelor finalizate, iar ca repartiţie în funcţie de fondurile de finanţare, numărul locuinţelor realizate din fonduri private s-a diminuat cu 856 de unităţi, dar crescut cel din fonduri publice (+193).
Distribuţia în profil regional, la nivel comparativ T3 din 2025 faţă de T3 din 2024, evidenţiază o scădere a numărului locuinţelor terminate în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-644), Nord-Est (-351), Centru (-293), Sud-Vest Oltenia (-75), Sud-Muntenia (-33) şi Sud-Est (-11). Pe de altă parte, s-au înregistrat creşteri în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+687) şi Vest (+57).

Sursa: Dreamstime