Municipiul Reșița a lansat o licitație pe platforma SEAP pentru a cumpăra opt microbuze electrice și patru stații de încărcare pentru acestea. Valoarea estimată a achiziției este de 10,53 milioane de lei, fără TVA.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Vehiculele trebuie să aibă o capacitate de transport de minimum 21 de persoane, dintre care minimum 12 pe scaune. Totodată, sunt cerute stații de încărcare cu două posturi de încărcare lentă.
Microbuzele trebuie să aibă un design modern și să fie confortabile. „Designul exterior și al elementelor din interiorul compartimentului pentru călători va fi unul modern și le va oferi călătorilor un ambient și un confort corespunzător. Microbuzele vor fi prevăzute în mod obligatoriu cu loc special amenajat pentru cărucior rulant și rampă pentru accesul cărucioarelor persoanelor cu dizabilități”, potrivit anunțului.
Municipiul mai dorește să achiziționeze, în cadrul aceluiași proiect, un sistem de e-ticketing, care include validatoare pentru bilete și software-ul de integrare cu sistemul de back-office existent la operatorul de transport public.

Sursa foto: Vostárek Josef / ČTK / Profimedia