Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a aplicat amenzi de aproape 18 milioane de lei comercianţilor care au încălcat regulile de plafonare a preţurilor la alimentele de bază, în perioada august – noiembrie, potrivit Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„În perioada august-noiembrie 2025, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF a desfăşurat o serie de acţiuni operative de control în cadrul unui demers naţional ce are ca obiectiv verificarea respectării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 care instituie măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor pentru anumite categorii de produse alimentare de bază. Acţiunile de control ANAF Antifraudă vor continua şi în perioada sărbătorilor de iarnă, interval caracterizat prin creşterea cererii de consum şi în care există un risc sporit de majorare nejustificată a preţurilor”, susţin reprezentanţii ANAF.

Echipele operative ale DGAF au verificat până în prezent 19 operatori economici din domeniile procesării, distribuţiei, importurilor şi achiziţiilor intracomunitare, în principal operatori economici de retail şi hipermarketuri şi punctele de lucru aparţinând acestora, fiind analizate fluxurile comerciale aferente produselor supuse plafonării adaosului comercial.

În urma verificărilor efectuate de către inspectorii antifraudă, au fost constatate o serie de situaţii de nerespectare a plafonului de adaos comercial, fiind aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 17,8 milioane de lei (din care 10 amenzi aplicate la hipermarketuri).

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Acţiunile inspectorilor antifraudă vizează verificarea modului de aplicare a plafoanelor de adaos comercial prevăzute de OUG nr. 67/2023;analiza structurii preţurilor practicate de operatorii economici pe întreg lanţul de aprovizionare; identificarea practicilor comerciale neconforme şi a eventualelor mecanisme de eludare a cadrului legal; protejarea intereselor consumatorilor finali, în special în perioade cu presiune ridicată asupra preţurilor produselor de bază.

În conformitate cu prevederile OUG nr. 67/2023, plafonarea adaosului comercial se aplică următoarelor categorii de produse alimentare de bază, destinate consumului populaţiei: Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300 – 500 grame, fără specialităţi, Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT, Brânză telemea de vacă vrac, Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame, Făină albă de grâu”000″ până la 1 kg, Mălai până la 1 kg, Ouă de găină calibrul M, Ulei de floarea-soarelui până la 2 l, Carne proaspătă pui, Carne proaspătă porc, Legume proaspete vrac, Fructe proaspete vrac, Cartofi proaspeţi albi vrac, Zahăr alb tos până la 1 kg, Smântână- 12% grăsime, Unt până la 250 grame, Magiun până la 350 grame.

ANAF precizează că pentru aceste produse, operatorii economici din lanţul de producţie, distribuţie şi retail au obligaţia de a respecta limitele maxime de adaos comercial stabilite prin actul normativ. “Nerespectarea prevederilor OUG nr. 67/2023 atrage răspunderea contravenţională, conform dispoziţiilor actului normativ, şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 100.000 lei şi 2 milioane de lei, în funcţie de gravitatea faptei”, au transmis reprezentaţii ANAF.

DGAF continuă atât activităţile de monitorizare cât şi de control, cu accent pe: operatori retail şi hipermarketuri; operatori care realizează operaţiuni de import şi achiziţii intracomunitare; întreg fluxul comercial la operatori cu risc fiscal ridicat.

Acţiunile vor continua pe toată durata sezonului de iarnă, având în vedere tendinţa unor operatori economici de a majora preţurile în perioadele cu consum intens.