Guvernul a aprobat în şedinţa de joi un proiect de lege care vizează ratificarea de către România a Convenţiei Multilaterale pentru a Facilita Implementarea Pilonului Doi al Regulii de Supunere la Impozitare, instrumentul multilateral dezvoltat la nivelul OCDE pentru evitarea dublei impuneri între părţile semnatare, prin implementarea rapidă, coordonată şi consistentă a regulii de supunere la impozitare (STTR) în cadrul anumitor acorduri fiscale bilaterale existente, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin modificarea directă a acordurilor bilaterale existente, în scopul eliminării dublei impuneri, Convenţia nu îngheaţă acordurile respective, ci funcţionează ca un protocol de modificare a unui acord bilateral, iar opţional jurisdicţiile contractante pot să elaboreze versiuni consolidate ale acordurilor lor fiscale vizate, aşa cum au fost acestea modificate prin convenţie.
“Adoptată la 15 septembrie 2023, la Paris, Convenţia a fost adoptată de România la 18 septembrie 2024. În prealabil adoptării documentului la nivelul OCDE, România a transmis Secretariatului OCDE un formular cu informaţii despre legislaţia naţională referitoare la impozitul pe profit şi la orice alt impozit care se aplică la nivel naţional pentru categoriile de venituri acoperite de Convenţie, pentru a fi stabilit impozitul adiţional care va fi aplicat veniturilor respective. Astfel, pe baza chestionarelor completate de membrii Cadrului Incluziv al OCDE/G20 privind proiectul BEPS – Erodarea Bazei de Impunere şi Transferul Profitului care aplică cote nominale ale impozitului pe societăţi mai mici de 9%, rezultă că România poate cere unui număr de 38 de state aplicarea regulii STTR de supunere la impozitare, iar 31 de state îi pot solicita României aplicarea STTR”, se arată în comunicat.
Dacă o jurisdicţie sursă în curs de dezvoltare percepe un impozit de 5% la plata unui venit acoperit de convenţie şi primitorul este supus în ţara de rezidenţă unui impozit calculat pe o bază alternativă de 1%, jurisdicţia plătitoare reţine 5%, dar poate percepe un impozit adiţional de 3% (9% – 5% – 1%), explică sursa citată.
Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.

Sursa foto: Dreamstime