Compania de curierat Cargus estimează un volum al livrărilor în creştere cu peste 60% până la finele lunii noiembrie

cargus Foto: Cargus

Compania de curierat Cargus estimează un volum al livrărilor în creştere cu peste 60% până la finele lunii noiembrie şi anunţă investiţii pe fluxul operaţional, în faza finală de livrare şi în soluţii IT şi de comunicare cu destinatarii finali, transmite Agerpres.

“Ultimele două luni din an reprezintă vârful de sezon pe piaţa de curierat din România. Black Friday a fost doar începutul, volumul de colete livrate urmând să crească semnificativ până la Crăciun. Cargus se aşteaptă la o creştere de cel puţin 60% a numărului de colete manipulate, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În aceste condiţii, Cargus România şi-a optimizat procesul de livrare prin deschiderea a opt noi depozite de dimensiuni mai mari, dotate cu sisteme de sortare semiautomate, ce asigură dublarea capacităţii de sortare a acestora, iar investiţia realizată pentru depozitul din Braşov, dotat, acum, cu un sistem automat de sortare, a generat triplarea capacităţii operaţionale pentru zona deservită. Toate eforturile depuse pentru îmbunătăţirea experienţei clienţilor săi au permis companiei Cargus să aibă cea mai bună rată de livrare de pe piaţă – 92% din totalul livrărilor ajung la destinatarii lor în ziua următoare preluării – şi să reducă numărul total de reclamaţii înregistrate cu o treime. Astfel, deloc întâmplător, echipa Cargus a obţinut nu mai puţin de patru premii în cadrul Romanian Contact Center Awards 2021”, au menționat reprezentanții companiei

Cargus are, în prezent, peste 5.000 de angajaţi şi colaboratori care oferă servicii de curierat printr-o reţea naţională de 200 Ship & Go, unde clienţii pot ridica sau trimite pachete pentru livrare, cinci centre naţionale de sortare, 51 de centre operaţionale şi o echipă de peste 2.500 de curieri care efectuează peste 50 de milioane de livrări pe an.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

La începutul anului 2019, Cargus a fost preluat de Mid Europa Partners Investment Fund, unul dintre cei mai activi investitori din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: