Dolarul a depășit marți pragul de 115 yeni pentru prima dată în ultimii peste patru ani, la deschiderea burselor asiatice, în condițiile în care Jerome Powell a primit un nou mandat în fruntea bancii centrale americane (Fed) pentru a lupta, între altele, împotriva inflației, potrivit Le Figaro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Dolarul a atins 115,10 yeni în primele tranzacții, cel mai mare nivel din martie 2017. Decizia președintelui Joe Biden de a-l menține în funcție pe Powell a generat sentimentul că Fed va reduce programul msiv de achiziții de obligațiuni mai repede decât era prevăzut.

Perspectiva înăspririi politicii monetare a afectat bursele americane, unde principalii trei indici cădeau de la maximele istorice atinse în timpul zilei. Dow Jones a închis în scădere ușoară, dar S&P 500 și Nasdaq au pierdut peste un procent.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„Renominalizarea lui Powell elimină un element negativ potențial al piețelor și oferă un sentiment de certitudine de care investitorii au nevoie”, a comentat George Ball, de la societatea de servicii financiare Sanders Morris Harris.