Guvernul a elaborat cadrul legal pentru cheltuirea banilor din PNRR. Cine va controla implementarea și cheltuirea fondurilor

bani euro sursa Comisia Europeana Sursa foto: Comisia Europeană

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență ce stabilește cadrul legal pentru utilizarea fondurilor care vin în România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Proiectul vine după ce vineri premierul Nicolae Ciucă a declarat că legislația necesară PNRR este întârziată, el cerând rapid ordonanța de urgență necesară alocării banilor. „În PNRR avem 507 jaloane și ținte. Suntem în urmă, cel puțin cu elaborarea OUG privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR, aș dori să avem o dezbatere să avem cât de repede ordonanța pe masă”, a spus Ciucă la începutul ședinței de Guvern.

MIPE arată că prin proiectul de act normativ se propune aprobarea reglementării, pe de o parte, a cadrului instituțional de coordonare și gestionare a fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență și, pe de altă parte, reglementarea mecanismului privind gestionarea financiară a acestor fonduri.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Lipsa acestei reglementări generează întârzieri în implementarea PNRR, cu impact asupra gradului de absorbţie a fondurilor alocate României, transmite ministerul.

Principalele prevederi

Proiectul de act normativ arată că principalele instituții/organisme cu atribuții în coordonarea/gestionarea PNRR sunt: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Comitetul Interministerial de Coordonare a PNRR, Comitetul de Monitorizare a PNRR, Comitetul Interministerial pentru Achiziții Publice, instituțiile responsabile de implementarea reformelor și/sau investițiilor stabilite în cadrul PNRR, Autoritatea de Audit, Consiliul Concurenței, ANAP, ANI, DLAF, OLAF, EPPO/DNA.

Angajamentele juridice ce vor fi încheiate în cadrul PNRR, după semnarea acordului privind contribuția financiară și a acordului de împrumut, respectiv după aprobarea acestuia din urmă prin act normativ, sunt: acorduri de finanțare între MIPE și coordonatorii de reforme/investiții; contracte de finanțare între coordonatorii de reforme/investiții și beneficiari; decizii de finanțare pentru structurile interne ale coordonatorilor de reforme/investiții, care sunt desemnate să implementeze anumite reforme/investiții.

Mecanismul privind gestionarea financiară a fondurilor europene în cadrul PNRR are la bază principiul planificării bugetare. Astfel, în bugetul de stat, prin bugetele coordonatorilor de reforme, se vor cuprinde sumele reprezentând fonduri europene (alocate prin PNRR), finanțarea publică națională (sumele necesare realizării unor reforme/investiții, care nu beneficiază de alocare în cadrul PNRR, dar sunt necesare atingerii jaloanelor și țintelor) și TVA aferentă acestora, pentru beneficiarii de drept public și sumele reprezentând fonduri europene și TVA nedeductibilă pentru entități de drept privat.

Coordonatorii de reforme/investiții comunică, trimestrial, către MF și MIPE, necesarul de sume pentru reformele/investițiile finanţate în cadrul Planului național de redresare și reziliență.

În primele 15 zile lucrătoare de la finele fiecărui trimestru, Ministerul Finanțelor primește centralizat solicitările de fonduri, de la coordonatorii de reforme și/sau investiții, pentru toți beneficiarii indiferent de modalitatea de finanțare și subordonare a acestora, în vederea distribuirii sumelor efectiv utilizate în trimestrul anterior aferente asistenței financiare nerambursabile/rambursabile.

Sumele aferente împrumutului, disponibile în contul Ministerului Finanțelor deschis în acest scop la Banca Naţională a României, se utilizează pe măsura necesităţilor de finanţare a deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, pe baza îndeplinirii jaloanelor și țintelor asociate împrumutului  în cadrul PNRR.

Creditele de angajament şi creditele bugetare necesare implementării reformelor și/sau investițiilor se stabilesc pe baza acordurilor/contractelor/deciziilor de finanțare încheiate.

Mecanismul de verificare se bazează, pe de o parte, pe verificări realizate ex-ante (achiziții publice – cu sprijinul ANAP, legalitate și regularitate cheltuieli – CFPP și CFPD, ajutor de stat, dublă finanțare) și, pe de altă parte, pe verificări realizate ex-post (verificarea progresului tehnic, verificarea procedurilor de achiziție derulate de beneficiarii privați, verificarea situațiilor de conflict de interese, control).

MIPE este responsabil pentru raportarea către CE a stadiului îndeplinirii jaloanelor și țintelor.

MIPE este responsabil cu întocmirea și transmiterea declarației de gestiune către CE, pe baza declarațiilor furnizate de coordonatorii de reforme și/sau investiții.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: