UPDATE „Autostradă nemţească” în loc de „ruşine naţională”: Centura Giurgiu de lângă Podul Prieteniei a fost deschisă circulaţiei

Centura Giurgiu autostrada nemțească beton rezistă la caniculă Sursa Foto : CNAIR

UPDATE : Circulaţia a fost deschisă în jurul prânzului, a transmis Compania de Drumuri : ,,Astăzi a fost dat în trafic drumul ce face legătura între DN 5 și Vama Giurgiu.”

„Autostrada Nemţească” în loc de „ruşine naţională” la Giurgiu, pentru că astăzi se deschide circulaţiei un drum de legătură între Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse şi Drumul Naţional 5 Bucureşti – Giurgiu, practic o centură a municipiului Giurgiu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Şoseaua nouă, construită din beton are o lungime de 6 kilometri, iar constructorul PORR din Austria a finalizat lucrările înainte de termenul contractual, aprilie 2022.

La Ministerul Transporturilor i se spune „autostradă nemţească”, pentru că şoseaua de 6 kilometri este construită din beton, fiind primul drum construit cu această tehnologie modernă după perioada comunistă (şi tronsonul Bucureşti – Fundulea de pe Autostrada Soarelui proiectat înainte de anii 90 avea carosabil din beton de ciment care a fost înlocuit cu asfalt).

Drumul nou, cu 4 benzi şi separator median, va prelua circulaţia de pe una dintre cele mai importante rute comerciale din ţară şi foarte tranzitată în sezonul estival, un tronson dintre DN 5 şi Podul Giurgiu – Ruse fiind o aventură pentru şoferi: carosabil cu gropi, neiluminat şi prost semnalizat, mult sub standardele unui drum naţional şi cu indicativ de Drum European, imediat lângă cel mai important punct de trecere a frontierei dintre România şi Bulgaria.

Pe 30 noiembrie, la o verificare pe şantier, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a remarcat starea deplorabilă a şoselei de la intrarea în ţară. „Era o rușine a noastră ca intrarea în țară să nu arate cum trebuie. Cred ca fiecare dintre noi a văzut cum arăta ieșirea sau intrarea în țară dinspre Bulgaria. Antreprenorul, care este unul serios, s-a mobilizat și putem spune că acum avem și noi un drum demn de zilele noastre. Aș vrea sa văd astfel de drumuri peste tot în țară”, spunea Sorin Grindeanu.

Constructorul a început lucrările în octombrie 2020, iar finanţarea contractului de 106 milioane lei este asigurată din fonduri europene.

Este primul drum cu tehnologie din beton după experimentul eşuat de pe Autostrada Soarelui (segmentul Bucureşti-Fundulea) explica fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. „Avem un proiect de care eu sunt foarte mândru că îl facem. La intrarea dinspre Bulgaria, la Giurgiu, ne vom urca pe un drum nou, un drum expres, ca o autostradă de 6 kilometri, care ocolește complet Giurgiu și ne scoate în DN5 la nord de oraș. Este un drum cu patru benzi, cu separare pe mijloc, realizat din beton. E o premieră după experimentul eșuat din anii ’90 București-Fundulea. Soluția de atunci a dat greș. A fost un exemplu de așa NU. Lângă Giurgiu se va lucra mecanizat de către o firmă austriacă ce a mai făcut în România piste de aterizare din beton, deci ar trebui să iasă totul brici”, afirma Cătălin Drulă.

Sursa FOTO : Cătălin Drulă/Raducu Pe Drum

Centura Giurgiu este, cel mai probabil, ultima inaugurare/deschidere de anul acesta. Compania de Drumuri a reuşit să dea în trafic doar pasajul de la Mogoşoaia, Centura Mihăileşti, 4 din 19 kilometri ai centurii Satu Mare şi două loturi de autostradă pe A3 şi A10 cu o lungime de 34 de kilometri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: