Metrorex semnează cu Alstom contractul de 4 miliarde lei pentru mentenanţa celor 82 de rame / Durata contractului este de 15 ani

Metrou Sursa : Metrorex

Contractul pentru întreţinerea trenurilor de metrou pentru următorii 15 ani ar urma să fie semnat săptămâna viitoare cu Alstom Transport SA, unicul ofertant la licitaţia Metrorex lansată în toamna anului 2020. Contractul are o valoare cuprinsă între 2,8 şi 4,1 miliarde lei şi cuprinde mentenanţa standard a ramelor atât de generaţie veche (IVA-Arad) cât şi a trenurilor mai noi cu posibilitatea extinderii în cazul situaţiilor de mentenanţă corectivă ocazională, dar nu mai mult de limita de 4,1 miliarde lei. Durata contractului este de 180 de luni, iar finanţarea este asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat.

Materialul rulant de la Metrorex :

1. IVA – Arad 15 Rame electrice de metrou fabricate de IVA Arad – Romania între 1980 – 1992 și fiabilizat între 2011 – 2014

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

2. Bombardier – 44 Rame electrice de metrou fabricate de Bombardier Transportation -Suedia utilizat pentru efectuarea serviciului comercial (transport de călători), din care 18 rame fabricate între 2002 şi 2004 respectiv 26 de unităţi 2006 – 2008

3. CAF – Spania 23 trenuri, din care 16 trenuri 2013-2014 respectiv 7 rame din 2016, potrivit Caietului de Sarcini Metrorex.

La sfârşitul anului 2019, atunci când a expirat contractul de întreţinere pe 15 ani, Alstom România avertiza asupra riscului opririi metroului din cauza datoriilor Metrorex care se ridicau la 150 de milioane lei. Ulterior, a fost lansată o procedură de achiziţie în regim de extremă urgenţă pentru servicii de întreţinere pe 12 luni cu posibilitatea de extindere cu 6 luni.

„Este important de precizat că din totalul de 82 de TEM aflate în exploatare, 44 de trenuri – și anume trenurile Bombardier Transportation – au un plan complex de mentenanță format din 36 de tipuri de revizii, din care 17 revizii la normă de timp (între 7 zile și 15 ani), și respectiv 19 revizii la norma de kilometri parcurși (între 4.000 și 1.500.000 km). Deși planul de mentenanță al trenurilor Bombardier Transportation este complex, mentenanța acestor trenuri nu implică un consum de manoperă important”, mai notează Metrorex.

Economedia a solicitat Metrorex să transmită valoarea datoriilor către Alstom pe anul curent şi va publica răspunsul când îl va primi.

În vara anului viitor Alstom ar urma să înceapă livrarea primelor unităţi din cele 13 rame Metropolis, contractul fiind semnat în decembrie 2020 pentru 100 de milioane Euro. De asemenea, compania din Franţa a câştigat contractul pentru 20 de trenuri InterRegionale, semnarea acestuia fiind întârziată după contestaţia firmei CRRC din China.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: