Sute de salariaţi ai OMV Petrom, membri ai Sindicatului Naţional Petrom, continuă protestele începute pe 22 decembrie 2021 şi vor picheta din nou, miercuri, 29 decembrie, între orele 10:00 şi 12:00, sediul central Petrom City din Bucureşti şi sediile asset-urilor OMV Petrom, anunță Agerpres.
Salariaţii vor picheta sediul central Petrom City din Bucureşti şi sediile asset-urilor OMV Petrom din Crişana-Banat (Suplacu de Barcău), Oltenia (Craiova), Muntenia Vest (Piteşti), Muntenia (Ploieşti), Moldova (Buzău) şi Rafinăria Petrobrazi.
Salariaţii OMV Petrom se declară dezamăgiţi de diferenţele dintre declaraţiile din presă ale reprezentanţilor companiei şi nivelul real al ofertei făcute în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de muncă, care este mult sub evoluţia preţurilor şi a inflaţiei.
“Toţi membrii noştri acţionează cu bună-credinţă, muncind cu dedicare pentru bunul mers al companiei. Fie că s-a lucrat de acasă, fie că s-au preluat sarcini noi, că s-au făcut mii de ore suplimentare care nu au fost plătite, cu toţii am susţinut prin eforturi deosebite, în toată această perioadă rezultatele bune, confirmate de rapoartele oficiale ale companiei. Nu cerem nimic aberant! Un rezultat favorabil pentru salariaţi, înseamnă respect pentru munca lor şi protejarea puterii de cumpărare. Înseamnă salarii care să nu rămână în urmă faţă de munca pe care o depunem şi faţă de costurile vieţii care cresc. Înseamnă un nou Contract Colectiv de Muncă”, a declarat Elena Tănase, membru al Colegiului Director al Sindicatului Naţional Petrom.
Conform sursei citate, revendicările au în vedere respectul faţă de munca şi dedicarea arătate, care au dus la dublarea profitului companiei în primele 9 luni, conform rapoartelor publice.
Protestatarii cer protejarea puterii de cumpărare, pentru un trai decent, plata orelor suplimentare, asigurarea ajutorului deductibil, conform legii, de până la 400 de lei pentru susţinerea cheltuielilor lunare cu utilităţile pentru cei care muncesc de acasă, precum şi protejarea drepturilor actuale.
“Actualul Contract Colectiv de Muncă al salariaţilor OMV Petrom expiră în doar câteva zile, la data de 31.12.2021 şi cu toţii vrem ca angajaţii să fie în continuare protejaţi, să aibă drepturi şi beneficii echitabile, garantate printr-un nou Contract Colectiv de Muncă”, a afirmat Marius Nicolae, membru al Colegiului Director al Sindicatului Naţional Petrom.
Numărul participanţilor la pichetări este limitat de legile în vigoare şi întregul program de proteste este adaptat reglementărilor şi recomandărilor generate de contextul creat de pandemie, protecţia şi siguranţa participanţilor fiind prioritare. Acţiunile vor continua până la soluţionarea solicitărilor.
Sindicatul National Petrom este o organizaţie sindicală legal constituită, care reprezintă interesele a aproximativ 24.000 de angajaţi din cadrul grupului OMV Petrom şi din alte societăţi comerciale precum Expert Petroleum SRL, Expert Petroleum Solutions S.R.L., Mazarine Energy, Dacian Petroleum, GSP Offshore, J.Christof E&P Services SRL, J.Christof Consulting SRL, Christof MB Well, Bonatti SpA Parma-Sucursala Bucuresti, Dietscon O&M, Dietsmann SRL, Falck Fire Services SRL, Kraftanlagen Romania S.R.L., R&R Oil Services SRL, SWS Engineering &Consulting, pentru care negociază şi încheie Contracte Colective de Muncă. Sindicatul Naţional Petrom este afiliat la FSLI Petrol-Energie, federaţie reprezentativă la nivelul sectorului energie, petrol şi gaze şi minerit energetic.
Cum a reacționat OMV Petrom la nemulțumirile angajaților
În contextul protestelor din urmă cu o săptămână, OMV Petrom a precizat, într-un mesaj transmis economedia.ro, că remunerația angajaților „este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol și gaze și include bonusuri în cuantum fix și indemnizații speciale conform Contractului colectiv de muncă, precum si alte beneficii, cum ar fi sistemul privat de asigurări, indemnizație de vacanță / zile libere plătite sau bonusuri legate de performanță”.
„Vom menține același nivel competitiv si pe viitor, intenție pe care am exprimat-o și în cadrul negocierilor pentru Contractul colectiv de muncă, aflată în plină desfășurare. Ținem seama de contextul economic actual și evoluția companiei și ne dorim să ajungem la un rezultat favorabil pentru salariații noștri cat mai curând. Ne bazăm pe buna-credință a partenerilor noștri din sindicat pentru a finaliza negocierile cu rezultate bune pentru toate părțile implicate”, potrivit sursei citate.