În UE există din belşug state care insistă să-şi păstreze valuta proprie. Motivele din cauza cărora Croaţia ar dori să treacă la euro mai devreme decât era prevăzut sunt explicate de ministrul de finanţe al ţării, scrie publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Euro a fost introdus în circulaţie în urmă cu 20 de ani. Între timp există 340 de milioane de persoane care îşi achită cheltuielile obişnuite şi chiria în euro sau păstrează pentru a nu-şi face griji în perioada bătrâneţii economiile în valuta care nu mai este între timp chiar atât de nouă.
Deocamdată doar 19 din cele 27 de state membre UE deţin euro ca mijloc legal de plată, ultimul fiind Lituania care a aderat la zona euro în 2015. Au trecut deja 7 ani de atunci, iar puterea de atracţie a monedei comune pare să slăbească.
Ţări ca Suedia, Danemarca, Polonia, Republica Cehă, Ungaria sau România continuă să-şi păstreze suveranitatea în privinţa politicii monetare, chiar dacă în calitate de membri ai UE sunt obligaţi de fapt să adopte aderarea la valuta comună – dar termenul pentru aceasta rămâne deschis. Acum se află în faţa uşii următorul euro-candidat.
Zdravko Maric, ministrul de finanţe, care este în acelaşi timp şi vicepremier al Croaţiei, a declarat în cadrul unei discuţii cu cotidianul citat: „Credem că este vorba de un obiectiv realist. Suntem bine pregătiţi.”(…)
Sursa: Rador / Traducerea: Imola Stănescu