Autostrada Sudului: O asociere de trei firme va face studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Bucureşti – Alexandria

Drum expres Bucuresti Alexandria Sursa foto: Cătălin Drulă

O asociere de trei firme a câștigat licitaţia pentru studiul de fezabilitate al drumului de mare viteză Bucureşti – Alexandria, a anunţat vineri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Soluţia tehnică, drum expres sau autostradă, va fi decisă în funcţie de studiile de trafic.

Din cele șase oferte depuse, câștigătoarea a fost asocierea DP Consult SA- Explan SRL – Sca Teaha&Fuzesi. Contractul are o valoare de 16,122 milioane de lei, fără TVA, iar durata contractului este de 17 luni.

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea contestaţiilor/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pe Drumul Naţional 6 Bucureşti – Alexandria, şosea cu o singură bandă pe sens, valorile de circulaţie sunt ridicate, drumul trece prin numeroase localităţi, iar accidentele sunt mai ales coliziuni frontale, a transmis anterior fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă.

„Fie că va fi autostradă, fie că va fi drum expres (variantă care va reieși din studiul de fezabilitate), acest proiect va avea marele avantaj că va elimina aglomerația și multe dintre accidentele care se produc acum pe DN6 – un drum care străbate numeroase comune, având valori ale traficului depășite.

Licitația este bazată pe un caiet de sarcini modern, care presupune realizarea unui proiect preliminar extrem de detaliat care va pune bazele unei execuții a lucrărilor rapidă și fără blocaje”, a scris el.

Singura îmbunătăţire rutieră de anul trecut pentru DN 6 Bucureşti – Alexandria a fost deschiderea „ciotului” de centură (lungime 3 km) de la Mihăileşti în judeţul Giurgiu. De asemenea, Regionala de Drumuri Bucureşti a executat lucrări pentru lărgirea acostamentului pe un sector de 4 km la Vităneşti în judeţul Teleorman.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. SF cu ” durata contractului este de 17 luni” ?
    Pentru campie?
    Pentru cca 60 km!
    Dar PT cat mai dureaza?
    Si cand se termina?
    In 2035 cumva?
    Grindeanu ce zice?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.