Nicușor Dan, despre protestul de la STB: Este o grevă ilegală, politică

BUCURESTI - CONFERINTA - NICUSOR DAN - 15 MAR 2021 sursa foto: Inquam Photos/ Ilona Andrei

Greva de la STB este ilegală, a declarat joi primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, după ce transportul public de suprafață din capitală a fost paralizat de un protest spontan al angajaților STB. Acesta le-a cerut șoferilor să înțeleagă „gravitatea” acțiunilor lor și să reia activitatea.

Nicușor Dan a afirmat că nu este vorba despre un protest spontan, ci de o „grevă politică”, „orchestrată” de Vasile Petrariu, liderul Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB). Petrariu este consilier PSD în Consiliul General al Capitalei și acționar în Centrul de Sănătate al STB, o clinică medicală cu aproximativ 80 de angajați care deservește în special angajații societății de transport.

„Fac apel la șoferi să înțeleagă gravitate acțiunilor lor și să reia activitatea”, a spus Nicușor, într-o conferință de presă, afirmând că este „deschis” la un dialog cu șoferii, dar „nu prin intermediul liderilor de sindicat care au realizat acest protest ilegal”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

 

Cele mai importante declarații făcute de Nicușor Dan:

  • E o acțiune foarte gravă care afectează foarte mulți bucureșteni de toate categoriile, copii care trebuie să meargă la școală, oameni care trebuie să meargă la serviciu, pensionari care poate trebuie să meargă la un consult medical.
  • Este o grevă ilegală. Suntem în stare de alertă, nu se fac greve. Există o lege a dialogului social care obligă la discuții.
  • Chiar dacă nu ar fi stare de alertă, există obligația legată ca pentru servicii importante cum ar fi transportul public să fie asigurată o activitate de o treime, lucru care nu se întâmplă
  • Acțiunea în instanță este scrisă, este depusă la Tribunalul București de către STB. Va fi un litigiu inițiat de STB. Va fi o cerere de intervenție din partea municipalității, care e și ea scrisă.
  • Greva afectează viața a sute de mii de bucureșteni
  • Nu este o grevă spontană. Este o grevă orchestrată de sindicatul reprezentativ. Avem scrise plângerile penale împotriva liderilor de sindicat
  • Este o grevă politică a cărui principal responsabil este domnul Vasile Petrariu. Avem și dovezile și plângerile penale împotriva domniei sale
  • Îmi pare rău că șoferii au căzut în plasa acestor manipulări care au un substrat politic. Fac apel la șoferi să înțeleagă gravitatea acțiunilor lor și să reia activitatea.
  • Vreau să le transmit șoferilor care participă la această grevă că sunt deschis la un dialog cu ei, dar nu prin intermediul liderilor de sindicat care au organizat acest protest ilegal.
  • În ceea ce privește STB, în primul rând am făcut toate eforturile pentru a menține această societate în viață, pentru că era la limita falimentului. Când am ajuns în Primărie, erau datorii de 1,2 miliarde de lei. Există mai multe bunuri ale STB poprite de ANAF, cea mai mare parte din flotă este sechestrată de ANAF.

Vom reveni cu amănunte

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: