Guvernul se gândește la un nou pachet de măsuri ce urmează să intre în vigoare începând cu 1 aprilie, complementar celor deja aprobate şi puse în aplicare

Nicolae Ciuca, sedinta guvern, premier Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Comitetul interministerial pentru energie s-a reunit luni, în prima sa şedinţă, premierul Nicolae Ciucă solicitând o abordare integrată la nivel guvernamental privind gestionarea crizei energetice. Această structură guvernamentală are ca obiectiv identificarea soluţiilor pentru limitarea efectelor creşterii preţurilor la energie pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi monitorizarea măsurilor implementate până în acest moment de Guvern şi a efectelor acestora, scrie Agerpres.

„Este important să avem o abordare integrată la nivel guvernamental privind gestionarea crizei energetice, care să asigure atât o bună cunoaştere a problemelor cu care se confruntă consumatorii casnici şi economia, cât şi a soluţiilor de răspuns. Obiectivul Guvernului este de a atenua cât mai mult din efectele creşterii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru a proteja cetăţenii, a menţine locurile de muncă şi a susţine sectoarele economice”, a afirmat Nicolae Ciucă.

În cadrul reuniunii, reprezentanţii Ministerului Energiei au prezentat situaţia facturilor la energie şi gaze naturale în raport cu aplicarea schemei de compensare şi plafonare stabilită de Guvern.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

De asemenea, discuţiile s-au concentrat asupra pachetului de măsuri ce urmează să intre în vigoare începând cu 1 aprilie, complementar celor deja aprobate şi puse în aplicare.

„În acest sens s-au discutat posibilităţile de îmbunătăţire a acestor măsuri, pentru a păstra un echilibru pe piaţa energetică şi a proteja consumatorii casnici, IMM-urile, cât şi marii consumatori industriali. Pentru a veni în sprijinul marilor consumatori de energie, în decembrie anul trecut, au fost alocate 130 milioane de euro pentru susţinerea acestora. Ministerul Energiei are consultări, în prezent, cu reprezentanţii Comisiei Europene, în scopul continuării acestei forme de sprijin, în condiţiile în care prin această modalitate de ajutor financiar au fost susţinute 15 ramuri din industria României care au angajate direct şi pe orizontala economiei peste 100.000 de persoane”, se precizează în comunicat.

Participanţii la discuţii s-au angajat să transmită către Guvern, în cel mai scurt timp, punctele lor de vedere, precum şi propriile soluţii pentru a gestiona, într-o formulă sustenabilă, ansamblul de măsuri necesare pentru protejarea populaţiei şi a economiei.

Totodată, reprezentanţii Guvernului au luat act de aspectele semnalate de furnizorii şi distribuitorii de energie cu privire la efectele crizei asupra situaţiei financiare a acestora. În cadrul dialogului deschis cu reprezentanţii pieţei energetice, Guvernul îşi exprimă disponibilitatea pentru identificarea celor mai potrivite soluţii care să asigure protejarea consumatorilor şi desfăşurarea activităţii economice în condiţii de eficienţă şi competitivitate, se menţionează în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.