Analiză Sierra Quadrant: Iureșul scumpirilor riscă să pună lacăt pe ușa multor companii

energie factura foto Sursa foto: Confused.com

Creșterea semnificativă a costurilor cu utilitățile, alături de scumpirea materiilor prime și a serviciilor de suport, riscă să ducă la închiderea a zeci de mii de IMM-uri, incapabile să facă față inflației. În aceste condiții, este esențial ca firmele, oamenii de afaceri, să se informeze din timp cu privire la dinamica afacerilor partenerilor și să își ia măsuri de prevenție, astfel încât să evite blocajele de pe lanțurile economice, arată o analiză Sierra Quadrant.

Într-o economie tot mai vulnerabilă pe fondul creșterii puternice a costurilor cu materiile prime, servicii și utilități (energie electrică, gaze, carburanți), dar și ca urmare a scăderii semnificative a consumului și lipsei investiților, multe dintre companii vor alege, în acest an, să își salveze resursele, alegând calea dezintermedierii – mai puține linii de business, cu parteneri mai stabili și cu volume adaptate condițiilor economice.

Potrivit experților de la Sierra Quadrant, temperarea afacerilor va fi linia definitorie sub care se vor desfășura business-urile în mare parte din economie, atâta timp cât scumpirile vor continua.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

,,Așa cum estimam încă din toamnă, iureșul scumpirilor sapă puternic la temelia încrederii în mediul de afaceri. Confruntate cu costuri din ce în ce mai mari, firmele și-au redus volumele operaționale iar business-ul pe banii altora – adică pe cei ai partenerilor – a devenit preponderent în economie’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit experților, pe fondul provocărilor economice, a ajuns o adevărată „misiune imposibilă” să comanzi produse sau servicii cu plata într-un termen acceptabil. Majoritatea firmelor, mai ales din zona de producție, a ales să perceapă avansuri tot mai mari.

,,Când prețurile cresc de la o zi la alta, acest comportament poate fi înțeles. Nimeni nu vrea să riște să cadă în capcana neplății facturilor, să își riște resursele și așa puține. Creșterea dobânzilor bancare și înăsprirea condițiilor de creditare vine să pună gaz pe foc în această situație, amplificând și mai mult reticența oamenilor de afaceri’’, afirmă Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Blocajul financiar se află în prim-plan

Potrivit datelor oficiale, pe fondul problemelor operaționale, blocajul financiar din economie a continuat să se accentueze în 2021, depășind, în prezent, 350 de miliarde de lei, un nivel fără precedent în ultimii 10 ani.

Durata medie de plată a facturilor a crescut la 145 de zile, faţă de 120 zile în 2020.

,,În acest început de an, primim semnale negative mai ales din sectorul construcțiilor, unul dintre barometrele cele mai sensibile ale stării economiei. Creșterea puternică a costurilor de producție și scumpirea finanțării bancare a determinat înghețarea multor investiții. Și în comerț, scăderea accelerată a consumului, generată de scumpirile în lanț, a dus la o accentuare a blocajului financiar, multe firme aflându-se în dificultate și luând decizia de a limita business-ul la nivelul de supraviețuire’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit experților, se întâmplă acest lucru și pentru că multe firme nu au capitalul necesar pentru a rezista până la încasarea banilor de la parteneri.

,,Slab capitalizate, fără buffere financiare (rezerve corporative, linii de finanțare bancară) pentru astfel de perioade, multe dintre IMM-uri vor fi victime de serviciu în acest iureș al scumpirilor care a cuprins întreaga lume. Spre exemplu, pentru o firmă care aduce produse din China, dincolo de scumpirea acestora, costurile de transport au crescut de la 5000 de dolari/container la 15-25.000 dolari. În aceste condiții, un plan de afaceri coerent și predictibil este greu de pus în practică’’, afirmă Ovidiu Neacșu.

În aceste condiții, potrivit estimărilor companiei, după ce, anul trecut, peste 100.000 de firme și-au închis porțile pe fondul provocărilor generate de criză, numărul companiilor cu probleme ar putea crește cu cel puțin 50% în primul semestru din acest an.

,,Lipsa de predictibilitate generează neîncredere. E foarte dificil, de exemplu, să îți conturezi un plan de afaceri în 2022, mai ales în zona de producție, în condițiile în care fotografia zilei indică o plafonare a prețurilor la energie și gaze pentru IMM-uri doar pentru 2 luni, până la 1 aprilie. Ce se va întâmpla după acea dată? Va interveni o nouă plafonare, se vor plăti prețurile pieței, se va reduce tva?’’, afirmă partenerul Sierra Quadrant.

Cum ne protejăm afacerile în 2022?

Deprecierea condițiilor de business din România necesită un comportament adecvat din partea celor care vor să supraviețuiască și, totodată, să exploateze oportunitățile generate de criză.

Inflația, accentuarea blocajului financiar, deprecierea cursului euro, criza din piața forței de muncă și limitarea accesului la finanțare se traduc, deja, într-o scădere semnificativă a apetitului pentru business.

,,Reticența companiilor în a deschide noi linii de business s-a accentuat în acest început de an și riscă să se extindă în următoarele 6 luni, pe fondul provocărilor generate de sezonul rece. O dezghețare a apetitului pentru business vedem abia după mijlocul anului. Perspectiva s-ar putea concretiza dacă, de exemplu, inflația se va tempera în lunile următoare. Mai sunt și alți factori importanți precum nivelul cursului valutar, atragerea fondurilor UE și limitarea creșterii costurilor de finanțare’’, arată analiza Sierra Quadrant.

În aceste condiții, în primul rând este esențial ca firmele, oamenii de afaceri, să se informeze din timp cu privire la dinamica afacerilor partenerilor.

,, Informația este esențială în afaceri. Utilizând servicii de management al riscului comercial, veți afla din timp dacă partenerul respectiv prezintă o situație financiară solidă”, afirmă experții.

Restructurarea afacerilor cu probleme, în scopul prevenirii falimentului și a blocajelor pe lanțurile economice, ajustarea planurilor pentru 2022 pornind de la analiza performanței partenerilor și deblocarea banilor din active non-core business, precum terenuri, depozite, spații comerciale, autovehicule sau echipamente pentru funcții secundare, ar trebui să fie în prim-plan.

Gestionarea optimă a numerarului, eliberarea sumelor suplimentare din bilanț, în general reechilibrarea costurilor pe baza previziunilor revizuite ale veniturilor alături de reconsiderarea investițiilor vor ajuta, totodată, la prevenirea unor situații de risc.

,,Reducerea maturității contractelor cu partenerii de afaceri și corelarea costurilor aferente cu volumul de activitate și indicatorii de performanță variabilă ai furnizorului reprezintă elemente esențiale ale politicii de evitare a problemelor economice’’, afirmă experții Sierra Quadrant.

,,Criza este, totodată, și o oportunitate pentru cei care știu să își gestioneze bine afacerile. Slăbirea lanțurilor comerciale, dispariția din piață a unor competitori va lăsa loc celor care investesc în perspectivă, care știu să profite de vulnerabilitățile, de dinamica piețelor’’, a mai spus Ovidiu Neacșu.

———————–

În cei 24 de ani de activitate, Sierra Quadrant a devenit una dintre cele mai importante companii de profil din România, fiind specializată în lucrări de administrare și lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare și diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluționate, concomitent cu procedura de insolvență: bilanț de mediu, substanțe periculoase în proprietate, servituți neclare și litigii legate de patrimoniu, etc.

Printre dosarele semnificative gestionate în prezent de Sierra Quadrant se află Electrocentrale București (ELCEN), CET SA Bacău, Letea SA Bacău, Servicii Energetice Moldova SA, Donau Chem, Compania de Navigație Fluvială Giurgiu NAV S.A., Teleferic SA, Rombet SA și GA-PRO-CHEMICALS S.A.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: