Clujenii de la Promelek XXI au instalat circa 200 de stații de încărcare pentru mașini electrice în 2021

Paul Sandor Photography Sursa foto: Paul Sandor Photography

Compania clujeană Promelek XXI, controlată în proporție de 77,6%, de grupul Elektra, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de echipamente electrice, a pus în 2021 pe harta “benzinăriilor verzi” circa 200 de stații de încărcare electrice, atât în spații publice, cât și în locații private, destinate mașinilor 100% electrice sau hybrid plug-in.

Potrivit afirmațiilor sale, anul trecut, Promelek XXI a furnizat aproximativ 200 de stații de încărcare lente și rapide. Astfel, vânzările companiei pe acest segment s-au triplat comparativ cu anul anterior, tendința pentru următoarea perioadă fiind, de asemenea, de majorare.

„Creșterea constantă a liniei de business destinată stațiilor de încărcare electrice va fi, și în acest an, influențată de multitudinea de proiecte în derulare, prin intermediul fondurilor guvernamentale și europene, unde coparticipăm oferind un pachet complet de consultanță în alegerea soluției, furnizarea și instalarea echipamentului prin parteneri acreditați. În anul 2022, mizăm pe o dublare a vânzărilor de astfel de produse”, a mai spus Károly Nagy, co-fondator și acționar cu 19,4% în companie.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Acesta a subliniat că preconizează o creștere alertă a pieței de stații de încărcare electrice, în linie cu majorarea parcului auto de mașini electrificate din România. Astfel, conform datelor APIA (Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile), autoturismele din această categorie (fie 100% electrice, fie hybrid plug-in sau full hybrid) au raportat, la nivel de decembrie 2021, o cotă de piață de 15,5%, de 2,2 ori mai mare comparativ cu decembrie 2020 când era de 7,1%. Mai mult de atât, datele APIA arată că vânzările de autoturisme electrificate s-au dublat în 2021 (+109,1%) comparativ cu 2020.

În ceea ce privește tipul de stații de încărcare vândute de Promelek XXI, un procent important este destinat uzului rezidențial, urmat de cele pentru spațiile publice și parcările municipale. De asemenea, compania livrează și către proiecte de birouri și HoReCa, spații comerciale, parcări de autobuze sau biciclete electrice.

„În general, clientul rezidențial dorește o stație de încărcare lentă (AC), cu montaj pe perete, care să dețină protecție pe curent continuu DC de 6 mA (foarte important) și să aibă inclusiv conexiune remote pentru configurare și monitorizare  printr-o aplicație mobilă. În acest caz, prețul mediu ajunge la cca. 650 de euro”, a subliniat reprezentantul companiei.

Pe de altă parte, clienții comerciali sau cei publici își doresc stații de încărcare All In One, care dețin atât conectori de încărcare rapidă în DC, standard european Combo CCS și standard asiatic CHAdeMO pentru încărcare tip spot pe termen scurt, precum și conectori de încărcare lentă în AC, type2, pentru clienții care își permit o încărcare pe termen mai lung.

Potrivit companiei, principalul factor de care trebuie ținut cont în alegerea unei stații este timpul pe care utilizatorul de vehicul electric îl poate aloca pentru procesul de încărcare. În funcție de acest aspect și de tipul de racord electric existent la locație, poate fi dimensionată varianta de stație lentă AC sau rapidă DC și puterea necesară.

Promelek XXI și-a început activitatea în 1996, în Cluj-Napoca, sub denumirea Promod, oferind soluții complete pentru instalații electrice de joasă şi medie tensiune și o gamă completă de servicii tehnico-comerciale și logistice. Din anul 2011 Promod a devenit parte a grupului Elektra din Spania.

Compania colaborează cu peste 2.000 de parteneri din toate zonele țării, printre care vânzători specializați de electrice, instalatori și grupuri de instalatori, precum și marile lanțuri de magazine DIY, Hyper- și Supermarketuri din România: Leroy Merlin România, BricoDepot, Hornbach, Carrefour, Cora Hypermarché, Metro Cash&Carry, Selgros, Auchan, Emag, Altex etc.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: