Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu până la 17%, după informaţiile din presă potrivit cărora Emiratele Arabe Unite şi Irak, membre ale OPEC, au declarat că vor sprijini creşterea producţiei, compensând unele dintre întreruperile de aprovizionare cauzate de sancţiunile aplicate petrolului rusesc de către SUS după invazia rusească în Ucraina, transmite Reuters, citat de News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Preşedintele american Joe Biden a impus marţi o interdicţie imediată asupra petrolului rusesc. Declinul a fost influenţat şi de discuţiile că Ucraina nu mai doreşte să adere la NATO, după ce unele ştiri din această săptămână pe această problemă au afectat şi preţurile, au spus traderii.

”Poate că acesta îşi joacă rolul”, a spus Tamas Varga de la firma de brokeraj PVM, referindu-se la problema aderării Ucrainei la NATO.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

”Conştientizarea faptului că interdicţia de import din SUA ar putea să nu agraveze în mod semnificativ şocul actual de aprovizionare ar fi declanşat, de asemenea, această marcare a profiturilor”, a adăugat el.

Preţul ţiţeiului Brent a scăzut cu 17%, la 105,60 dolari pe baril. Ulterior, declin s-a atenuatl petrolul Brent fiind cotat în scădere cu 10,4%, la 114,69 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a scăzut cu 9,7%, la 111,69 dolari pe baril.

Preţurile au atins minime după ce traderii au citat informaţii din presă despre un ministru irakian care susţine că ţara este pregătită să crească producţia dacă OPEC+ o va cere.

Reuters nu a putut verifica imediat acurateţea informaţiei.

Financial Times a relatat anterior că Yousef al-Otaiba, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Washington, a declarat că ţara favorizează creşterea producţiei.

“Asta nu este nimic. Probabil că ei pot aduce pe piaţă aproximativ 800.000 de barili foarte repede, chiar imediat, aducându-ne cu o şeptime mai aproate de înlocuirea livrărilor ruseşti”, a declarat Bob Yawger, directorul pentru contracte futures pentru energie la Mizuho.

Statele Unite au importat în medie peste 20,4 milioane de barili de ţiţei şi produse rafinate pe lună din Rusia în 2021, aproximativ 8% din importurile de combustibil lichid ale SUA, potrivit Administraţiei epentru Informaţii în Domeniul Energiei.

”Teoretic, SUA ar putea compensa întreruperea importurilor din Rusia cu propria sa producţie”, a scris Carsten Fritsch, de la Commerzbank într-un raport.

O posibilă sursă de aprovizionare suplimentară cu petrol este Iranul, care a purtat discuţii cu puterile occidentale de luni de zile cu privire la reluarea acordului nuclear din 2015, abandonat de fostul preşedinte american Donald Trump în 2018.

Negociatorul-şef al Iranului în discuţiile de la Viena a revenit miercuri în capitala Austriei.

Pe fondul îngrijorării legate de deficitul de aprovizionare, există unele semne că piaţa nu este încă lipsită de ţiţei.

Stocurile de ţiţei din SUA au crescut cu 2,8 milioane de barili, potrivit surselor din piaţă, citând date de la Institutul American de Petrol.