Liderii Uniunii Europene ar putea să se abţină să recomande o intervenţie pe piaţa angro de energie din blocul comunitar, deoarece statele membre au opinii divergente cu privire la cele mai bune opţiuni de răspuns la creşterea preţurilor la electricitate şi gaze, susţin sursele diplomatice consultate de Bloomberg, citate de Agerpres.
În schimb, la summitul lor care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern din UE ar putea cădea de acord asupra unor acţiuni imediate pentru refacerea stocurilor de gaze precum şi măsuri urgente pentru a-i ajuta pe consumatori să suporte povara creşterii facturilor la energie, susţin mai mulţi diplomaţi din apropierea discuţiilor.
Energia a devenit principalul subiect pe agenda politică a Europei, după ce cotaţiile la combustibilii fosili au atins valori record, pe fondul îngrijorărilor cu privire la livrările din Rusia, cel mai important furnizor al Europei. Deşi Comisia Europeană a prezentat un set de măsuri vizând reducerea dependenţei de Rusia, guvernele statelor membre sunt supuse la presiuni din partea consumatorilor şi companiilor să îi protejeze de impactul crizei.
Potrivit Bloomberg, divergenţele existente în interiorul UE cu privire la modul cum ar trebui să se răspundă la creşterea preţurilor se adâncesc, în condiţiile în care ţările din sudul blocului comunitar cer acţiuni urgente pentru decuplarea preţului gazelor de cel al energiei electrice, în timp ce ţările din nord îndeamnă la prudenţă.
Executivul comunitar concepe în prezent cel de al doilea set de măsuri de urgenţă din care statele membre vor putea să aleagă. Potrivit diplomaţilor, care au cerut să îşi păstreze anonimatul, aceste măsuri se vor concentra pe sprijinirea veniturilor consumatorilor vulnerabili, precum vouchere şi plata parţială a facturilor, precum şi ajutoare de stat pentru companiile afectate. Acest al doilea set de instrumente ar urma să fie adoptat de executivul comunitar în zilele următoare şi prezentat liderilor europeni la summitul lor din 24-25 martie.
Diplomaţii au mai spus că alte măsuri pe termen scurt ar putea viza reducerea accizelor şi cotelor de TVA pentru produsele energetice. Un alt instrument ce va fi prezentat liderilor europeni ar fi demararea unei entităţi care ar urma să cumpere electricitate de pe piaţă şi apoi să o revândă anumitor consumatori, la preţuri mai mici decât cele de pe piaţă. Însă principalul obstacol în calea unui astfel de instrument ar fi costurile bugetare ridicate.
O altă opţiune ar fi diminuarea preţului final, prin fixarea unui preţ de referinţă pentru piaţa angro. În cadrul unui astfel de scenariu, producătorii de electricitate vor fi subvenţionaţi pentru diferenţa dintre costurile lor reale cu gazele naturale, petrolul şi cărbunele şi un preţ de referinţă stabilit în prealabil. Alternativ, ar putea fi introdus un plafon pentru piaţa angro de electricitate.
Cu toate acestea, în evaluarea Comisiei, pe lângă faptul că sunt mult prea costisitoare, astfel de măsuri ar putea distorsiona competiţia şi ar complica comerţul transfrontalier.
Executivul comunitar ar urma să menţioneze şi posibilitatea de a taxa profiturile excepţionale ale unor companii energetice care nu depind de gazele naturale şi de acea nu se confruntă cu costuri de producţie extrem de ridicate. O altă opţiune ar fi intervenţia organismelor de reglementare prin impunerea, temporară, a unui preţ pentru profiturile excesive ale unor producători de energie. Însă asta ar fi o măsură riscantă în opinia Comisiei, deoarece ar putea declanşa acţiuni în justiţie şi riscuri la adresa securităţii aprovizionării.
În schimb, diplomaţii precizează că importanţa refacerii stocurilor şi coordonarea la nivel european este recunoscută de toate statele membre. Potrivit unei variante de lucru a comunicatului ce ar urma să fie adoptat la summitul din 24-25 martie, consultat de Bloomberg News, liderii europeni ar urma să susţină refacerea imediată a stocurilor de gaze şi vor promite că vor colabora cu Comisia pentru a asigura un nivel adecvat al stocurilor înainte de următorul sezon de iarnă.