Surse: Guvernul ia în calcul vouchere de 50 de euro pentru cetățenii cu venituri mici / 30 de euro pentru elevii din familii sărace

G4Media mart. 28, 2022 0 comentarii
bani, lei, bancnote, piata, cumparaturi Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Coaliția de guvernare discută noi măsuri de sprijin pentru cetățenii vulnerabili în fața inflației și a crizei facturilor, ce ar include vouchere pentru alimentele de bază și susținerea elevilor din familii cu venituri mici, au declarat pentru G4Media surse politice.

Deciziile, care ar putea fi adoptate în această săptămână de guvern, prevăd acordarea a două tipuri de vouchere.

Primul tip este pentru elevii din familii cu venituri mici. Ar presupune acordarea lunară a unui voucher în valoare de 30 de euro (circa 150 de lei), timp de 7 luni, adică până la finalul acestui an, cu excepția lunilor iulie și august. Cu acest voucher, beneficiarii vor putea să cumpere alimente, rechizite și haine. Beneficiari ar urma să fie cei circa 156.000 de elevi care primesc acum burse sociale.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Impactul estimat al măsurii este de circa 32 de milioane de lei până la finalul anului.

Al doilea tip de vouchere va fi pentru cetățenii cu venituri mici. E vorba despre vouchere de 50 euro (circa 250 de lei) acordate la fiecare 2 luni până la finalul acestui an. Cu aceste vouchere vor putea fi cumpărate doar alimente de bază.

Beneficiari vor fi familiile cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (circa 151.000 de familii), beneficiarii de Venit Minim Garantat (circa 160.000 persoane), persoanele cu dizabilități (circa 800.000 persoane) și pensionarii cu un venit mai mic de 1.500 lei (circa 2,3 milioane).

Impactul bugetar pentru acest an al acestor vouchere va fi de circa 690 de milioane de euro adică circa 0,27% din Produsul Intern Brut (PIB).

Sursa de finanțare pentru aceste măsuri ar urma să fie fonduri europene (minimum 80% din valoarea totală), potrivit surselor G4Media. (Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: