În Deltă, la cazanele Dunării, în sate din apropierea unor destinații turistice cunoscute – sunt câteva dintre opțiunile propuse de platforma de turism TravelMinit pentru vacanța de 1 Mai.
Delta Dunării, una dintre cele mai importante obiective turistice naturale de la noi din țară, este o locatie care merită vizitată măcar o dată în viață, notează cei de la TravelMinit. E “un muzeu al biodiversității” și singurul loc din România unde se găsesc păduri de nisip: Pădurea Letea și Pădurea Caraorman. Poți găsi aici oferte de cazare la pensiuni cu prețuri începând de la 100 de lei de persoană pe noapte. Spre exemplu, un sejur de patru nopți pentru două persoane poate fi rezervat pentru 1000 de lei.
O altă opțiune ar fi Satul Cristian, la 10 kilometri de municipiul Brașov, în drum spre Bran, unde puteți vizita clădiri istorice sau pădurea de stejari din apropierea satului, cu copaci seculari de 400-500 de ani. Pentru cazare, găsiți prețuri pornind de la 100-175 de lei pe noapte, de persoană.
O altă propunere ar fi Sovata, unde opțiunile de cazare au incluse pachete de wellness și SPA, având în vedere că localitatea e celebră pentru calitatea apelor. Într-o ofertă cu reducere, cazarea pentru 2 persoane, pentru 2 nopți în cameră dublă matrimonială la un hotel de trei stele costă 590 de lei.
Cazanele Dunării și, implicit, Parcul Natural Porțile de Fier sunt unele dintre cele mai apreciate obiective turistice din România. Ce poți să faci aici? “În această zonă se pot face plimbări cu barca pe Dunăre, partide de pescuit, drumeţii în Parcul Naţional „Porţile de Fier“. De asemenea, se poate vizita Mănăstirea Mraconia și chipul lui Decebal. La Cazanele Dunării se află și cea mai mare peșteră din zonă, Peştera Ponicova, care este săpată în versantul stâng al Dunării, în Cazanele Mari, Ciucaru Mare, fiind parţial inundată după crearea lacului de acumulare. Mânăstirea Mraconia se află foarte aproape de Chipul lui Decebal”, spun agenții de turism.
O altă destinație pentru o scurtă vacanță ar fi în apropiere de Sibiu: în Rășinari, la 12 km de oraș. Satul face parte din zona Mărginimii Sibiului, binecunoscută în România datorită brânzei. Cazarea pentru două persoane pentru trei nopți poate costa 345 de lei, în weekendul cu 1 Mai.