Rusia a oprit livrările de gaz către Polonia, potrivit site-ului de știri Onet.pl, citat de Bloomberg. Aceasta este cea mai recentă escaladare a tensiunilor dintre Moscova și UE cu privire la aprovizionarea cu energie crucială.
UPDATE Operatorul polonez în domenul gazelor naturale PGNiG a anunțat marți seara într-un comunicat că grupul rus Gazprom urmează să oprească – începând de miercuri – livrările de gaze naturale către Polonia Marţi, „la 26 aprilie 2022, Gazprom a informat PGNiG cu privire la intenţia de a suspenda complet livrările în cadrul contractului Yamal (…), (miercuri), la 27 aprilie”, anunţă PGNiG. Polonia este pregătită să înlocuiască aceste livrări de gaze naturale de la alte surse, subliniază operatorul.
Știrea inițială
Prețurile gazelor europene au crescut cu până la 17% după anunțul publicației, care a citat surse guvernamentale pe care nu le-a numit. Prețul gazului european a crescut cu 17% la 98,75 euro pe megawat-oră, la ora 17, la Amsterdam.
Portalul a spus că informația a fost confirmată de surse guvernamentale poloneze, precum și de reprezentanți ai companiei de gaze dominante din țară, PGNiG SA.
Agenția rusă de presă Interfax a raportat că Polonia nu a primit gaze naturale din est prin conducta Yamal-Europa în dimineața zilei de 26 aprilie, citând date de la operatorii de gaze.