Peste 400 de cetățeni ucraineni sunt nou angajați pe piața muncii, prin intermediul Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, arată datele instituției.
736 de cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele agențiilor teritoriale din subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) pentru a beneficia de servicii de informare, consiliere și mediere pe piața muncii.
Dintre aceștia 440 sunt nou angajați pe piața muncii prin intermediul ANOFM. Meseriile cetăţenilor ucraineni ocupaţi sunt: confecţioneri cablaje auto, specialiști industria auto, confecţioneri indutsria textilă, muncitori în domeniul construcțiilor, violonist, şofer, meserii din industria Horeca, reprezentanți comerciali.
267 angajatori și-au arătat disponibilitatea expresă de a încadra în muncă cetățeni ucraineni, declarând 4.069 locuri de muncă vacante disponibile pentru aceste persoane.
Cei mai mulți cetățeni ucraineni refugiați înregistrați în evidenţele AJOFM/AMOFM București au fost în judeţele: Arad (104), Suceava (74), Bistriţa-Năsăud (67), Bihor (67), Timiş (50) București (46).
Principalele domenii de activitate pentru locurile de muncă vacante declarate de angajatori sunt restaurante; fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule; fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp); fabricarea încălţămintei; fabricare echipamentelor electrice pentru autovehicule; fabricare altor fire și cabluri electronice și electrocasnice etc.
Angajatorii caută muncitori necalificaţi în diferite domenii de activitate; ambalator manual; lucrător bucătărie, ajutor ospătar; confecționer-asamblor articole din textile etc.