Bolojan: Strabag a mobilizat peste 300 de drumari pe șantierul Drumului Expres Oradea – Autostrada Transilvania/ Șoseaua de 19 kilometri ar putea să fie inaugurată la sfârșitul anului viitor, înainte de termenul din contract

Drum Expres Oradea -Biharia A 3

Constructorul Strabag (Austria) a mobilizat deja peste 300 de drumari pe șantierul Drumului Expres Oradea – Autostrada Transilvania, o șosea cu o lungime de 19 kilometri, unde lucrările au început în luna aprilie.

Contractul cu Strabag a fost semnat în iulie 2021, pentru 545 milioane lei, termenul de execuție fiind de 24 de luni. Drumul de 19 km va fi construit la profil de drum expres pe 13 km, iar pe 6 km la profil de drum național cu 4 benzi. Va cuprinde 3 noduri rutiere, respectiv 12 poduri, pasaje și viaducte. Finanțarea șoselei este asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Transport (POT) 2021-2027, a transmis CNAIR.

Constructorul lucrează pe cei 10 kilometri dintre comuna Sântandrei până la Episcopia Bihor și ar putea finaliza lucrările în avans, la sfârșitul anului viitor, spune, după o verificare pe șantier, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
„Se lucrează în forță la drumul expres ce leagă Oradea de Autostrada A3
Cel mai important proiect de infrastructură aflat în prezent în derulare în județul Bihor este drumul ce va lega Oradea de autostrada Transilvania, în zona localității Biharia. Legătura, la profil de 4 benzi, va avea o lungime de 19 km.
Pleacă cu un pasaj peste calea ferată din zona girației de pe Calea Sântandrei, trece cu un pod nou peste Crișul Repede, intersectează șoseaua Borșului în zona Sântion și se racordează la tronsonul de autostradă A3, la 2 km de graniță. Începute în luna aprilie, lucrările au o valoare de peste 130 de milioane de euro și sunt executate de firma Strabag.
Peste 300 de angajați și numeroase utilaje sunt mobilizate pe cei aproximativ 10 km la care se lucrează în prezent, din comuna Sântandrei și până în zona Episcopia Bihor. Se excavează stratul de pământ vegetal, se balastează, se forează piloții la pasaje și poduri, se construiesc podețe etc. Deși lucrările ar trebui terminate în primăvara anului 2024, conform contractului, dacă se păstrează actualul ritm de lucrări, drumul va putea fi terminat la sfârșitul anului viitor. Având un trafic de peste 20.000 de mașini pe centură, plus 5000 de mașini ce vin zilnic dinspre Sântandrei peste calea ferată, pasajul suprateran din această zonă va fi cel mai dificil de executat”, a transmis Bolojan.
La verificarea șantierului, descrisă ca o „inspecție inopinată” a participat și directorul general al Companiei de Drumuri, Cristian Pistol, care a transmis că luna trecută a fost aprobat Proiectul Tehnic de Execuție.
Vizita pe un șantier de-abia deschis și cu garanțiile unei bune mobilizări a fost repede „taxată” pe pagina de Facebook a CNAIR, cele mai multe comentarii sugerând verificări inopinate pe șantierele întârziate unde constructorii nu-și respectă graficele.
„Bine ca s-a dus in vizita inopinata la Strabag unde se stie ca e o firma serioasă. La șantierele de pe A0, A10 unde toti Aktorii trag de timp nu s-ar duce”, a scris unul dintre internauți.
Cele mai întârziate șantiere sunt pe Drumul Expres Craiova – Pitești (lotul 1 Tirrena Scavi) și Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud  (Aktor).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Practic, se construieste un drum expres de 19 km, care va lega Oradea de un ciot de autostradă de 5 km. Mişto.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.