Premierul Greciei, înainte de inaugurarea interconectorului de gaze de la Alexandroupolis: Grecia va deveni un nod de depozitare și transport al gazului natural, care va acoperi nu numai nevoile naționale, dar și nevoile din zonă, bineînțeles și din România

gaz Republica Moldova Sursa foto: Moldovagaz Facebook

Prin inaugurarea interconectorului de gaz de la Alexandroupoulis, Grecia va deveni un nod de depozitare și transport al gazului natural, care va acoperi nu numai nevoile naționale, dar și nevoile din zonă, bineînțeles și din România, a declarat joi premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, în cadrul unei întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă.

„Grecia va deveni un nod de depozitare și transport al gazului natural, care va acoperi nu numai nevoile naționale, da și nevoile din zonă, bineînțeles și din România. Nu vorbim numai de un acord comercial de colaborare, dar este și o dovadă a solidarității și, bineînțeles, a responsabilității pe care o avem în zona noastră. Mâine vom inaugura conducta de gaz la Alexandroupoulis și astfel vom avea o independență a Europei, deci va fi un pas important pe care îl vom face în față în infrastructurile noastre pentru a dobândi o independență de gazul natural care vine din Rusia. După cum ați văzut, din păcate, Rusia folosește ca un instrument geostrategic gazul natural. Acest lucru ne va ajuta să avem o independență mult mai rapidă a necesarului nostru de combustibil și de gaz natural, deci să avem o independență energetică […] Iar țara dumneavoastră este foarte importantă pentru a descoperi noi resurse de gaz la Marea Neagră”, a declarat Mitsotakis.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că acest interconector se va lega cu BRUA și astfel va putea fi asigurată aprovizionarea cu gaze și a României și Bulgariei, dar și a Ucrainei și Republicii Moldova.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Practic acest interconector va asigura legătura între rețeaua care trece prin Anatolia și adriatică și, de asemenea, se leagă prin conducta BRUA, dând astfel consistență coridorului vertical și asigurând aprovizionarea cu gaze și a Bulgariei și a României. Și desigur putem să asigurăm aprovizionarea cu gaze a partenerilor noștri estici Ucraina și Republica Moldova, și desigur la celelalte țări care se află pe diagrama de distribuție a acestei rețele de gaze”, a spus Ciucă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: