Ministrul Economiei susține că România va juca un rol cheie în reconstrucția Ucrainei

steag ucraina Sursă foto: Unspalsh

România va avea un rol cheie în reconstrucţia Ucrainei, având în vedere poziţia strategică, a afirmat vineri ministrul Economiei, Florin Spătaru, prezent la evenimentul organizat de Institutul Aspen România, în parteneriat cu biroul din București al German Marshall Fund of the US, citat de Agerpres.

„Cred că reconstrucţia Ucrainei este responsabilitatea unei societăţi europene civilizate. Şi noi, toate ţările Uniunii Europene, trebuie să contribuim la asta”, a declarat ministrul în cadrul evenimentului.

Pe de altă parte, el a subliniat că reconstrucţia Ucrainei a început deja în prima zi a războiului. „De ce? Pentru că au fost mii, milioane de refugiaţi care au părăsit Ucraina încercând să găsească o ieşire, o soluţie pentru ei, pentru familiile lor şi să supravieţuiască în perioada următoare. Şi ce s-a întâmplat? Polonia şi România, ţările care sunt la graniţa Ucrainei, au oferit sprijin din prima zi, sprijin care a fost ajutor umanitar în primul rând”, a subliniat Spătaru.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

El a precizat că Guvernul României a făcut posibil ca mii de oameni, de ucraineni, să aibă un loc de muncă, să se integreze în societate, să ofere copiilor posibilitatea de a învăţa.

„Aceasta este baza reconstrucţiei Ucrainei pentru că, la un moment dat, acei oameni se vor întoarce în Ucraina şi vor continua să lucreze pentru că sunt oameni mândri, mândri că sunt ucraineni”, a adăugat Spătaru. Ministrul Economiei a adăugat că aceştia au familiile acolo şi sigur se vor întoarce la locul lor.

În opinia sa, cu siguranţă România va avea o contribuţie semnificativă în reconstrucţie, fiind la graniţa Ucrainei.

„Am început să facem legătura şi în infrastructura din Galaţi. Au finalizat linia de cale ferată care transportă cereale din Ucraina şi au continuat să facă afaceri, nu cum o făceau înainte, dar continuă să facă afaceri, să zicem pentru a supravieţui, pentru a avea finanţarea adecvată pentru oamenii care lucrează acolo, pentru oamenii care luptă acolo”, a adăugat Spătaru.

El a precizat că acesta este un aspect foarte important pe care trebuie să-l arătăm Europei, că „suntem pregătiţi pentru asta”.

„Vom juca un rol cheie în acest sens şi, în întreaga configuraţie a reconstrucţiei, să spunem, care va dura ani. O sumă semnificativă de bani va fi alocată pentru asta”, a mai spus ministrul, care a subliniat că Europa, Statele Unite au anunţat că oferă sprijin.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.